Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis astăzi spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare la licitaţia pentru contractul de construcţie a variantei de ocolire a Municipiului Braşov - Lot 1: Tronson I, DN 1 – DN 11 şi Lot 2: Tronson III, DN 13 – DN 1.
Proiectul vizează realizarea a 13,63 km de drum naţional cu 4 benzi, cu o valoare estimată de peste 256,3 milioane de lei fără TVA. Astfel, contractul pentru Lotul 1: Tronson I DN 1 – DN 11, cu o lungime de 7,292 km, are o valoare estimată de 147,75 de milioane de lei fără TVA. Cel pentru Lotul 2: Tronson III DN 13 – DN 1 (6,34 km) se ridică la 108,6 milioane de lei fără TVA.
Execuţia lucrărilor pentru fiecare lot va dura 12 luni, la care se adaugă 24 luni perioada de garanție. Finanţarea va fi asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat.