(Să spunem doar că planurile lui Băsescu includ moneda euro, poziție care se află în totală antiteză cu părerile faimosului om de afaceri Patriciu.)

Ce este important în enumerarea celor trei domenii cu care am început articolul este faptul că – pentru prima oară după celebrele „NATO și UE“ – ne propunem niște obiective strategice pentru următorii zece ani. Lucru de care avem nevoie ca de aer dacă vrem să ajungem sub scut, și nu pe scut, la capătul bătăliei care stă să înceapă. Nu mă refer aici la lupta politică internă, ci la cea de pe scena internațională.

Ultimele vești din Europa ne dau de înțeles că pericolul unei noi crize, sau, mai bine zis, al ieșirii celei vechi de sub preșul sub care au încercat să o îngroape liderii politici este iminent. Germania nu reușește să se împrumute cât și-a dorit, Portugalia este retrogradată, Italia pregătește măsuri dure de austeritate care au costat deja capul fantezistului Berlusconi.

Urmează o perioadă grea, în care singura „rezolvare“ este ajustarea negativă a nivelului de trai al cetățenilor UE. Ceea ce înseamnă că puternicii vor încerca să plătească cât mai puțin, transferând nota de plată cât vor putea de mult către cei slabi. Să nu ne facem iluzii, spiritul dreptății și echității sociale nu a guvernat niciodată politica internațională! Dimpotrivă, acum, când politica externă se face cu mâna strânsă pe robinetul de gaz, banii dictează. Iar acest lucru surprinde mașina românească în mijlocul drumului, cu canistrele aproape goale și fără bani de benzină.

Recent, am avut ocazia să moderez un panel din conferința organizată de Forum Invest pe teme de energie. Vorbitorii au fost Luca D’Agnese de la Enel, Mișu Negrițoiu de la ING Bank și Greg Konieczny de la Fondul Proprietatea; toți au vorbit despre faptul că țara noastră are nevoie de două chestiuni esențiale pentru viitorul industriei energetice: investiții mari (bani pe care deocamdată nu-i avem) și rentabilizarea activităților. Acestea nu vor putea fi realizate decât cu planuri strategice pe termen lung, fiindcă schimbarea structurii alimentării cu energie nu poate fi realizată decât în urma unor proiecte ce durează mai mult decât un ciclu electoral.

Ar fi bine ca politicienii de pe malul Dâmboviței să se pună de acord asupra unor priorități precum cele enunțate de șeful statului. Chestiuni care să nu facă obiectul unor schimbări în funcție de alternanța la putere. Și, poate, să îndrăznească să pună deschis problema unei schimbări de atitudine față de Rusia, după modelul german. Ne place sau nu, în următorii ani vom plăti factura la gaz către țara lui Putin, iar țara nu va putea fi independentă energetic în condițiile în care proiectul Nabucco este doar pe hârtie, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă au nevoie masivă de finanțare, iar energia verde numără multe proiecte de producție risipite geografic, dar nu și rețeaua de transport care să aducă wații la consumatori. Cu alte cuvinte, poate n-ar fi rău să reevaluăm mărimea licuricilor.