Lider PMP: Iohannis păgubește statul cu 1,2 milioane de euro

Liderul PMP, Gelu Vișan, a susținut, luni, la B1 Tv, că președintele Klaus Iohannis păgubește statul cu 1,2 milioane de euro prin renovarea Vilei Lacul 3. Este vorba despre vila în care a locuit fostul președintele Traian Băsescu și pe care actualul președinte Klaus Iohannis vrea să o transforme.

 

”Are motive, vrea să stea într-un dormitor de 500 metri pătrați cu deschidere spre lac”, a declarat Vișan.

Șeful statului a cerut recent renovarea renovarea Vilei Lacul 3, unde urmează să locuiască cu soția sa, Carmen Iohannis. În prezent, Iohannis locuiește în Vila Lac 2.

Guvernul a decis ca, după mutarea în Vila Lac 3 a preşedintelui Klaus Iohannis, să se revină la situaţia anterioară, iar Vila Lac 2 să îşi piardă regimul de reşedinţă prezidenţială. Vila va fi  folosită în continuare de RA-APPS pentru alte activităţi de protocol. 

În luna decembrie a anului trecut, Executivul hotărâse ca preşedintelui Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reşedinţă oficială, acesta urmând însă să folosească imobilul respectiv doar temporar, iar ulterior să se mute în Vila Lac 3, după ce aceasta va fi eliberată de Traian Băsescu.

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a anunţat Guvernul că este dispus să se mute în vila Gogol după 15 iunie.

Totuși. fostul șef de stat avertizează că nu sunt respectate mai multe cerinţe, precum protecţia locatarilor. În acest context, el a precizat că şi premierul Ponta va răspunde pentru posibile incidente.

Într-o scrisoare oficială, Băsescu spune că a fost anunţat de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), în administrarea căreia se află vila din strada Gogol, că lucrările de renovare au fost finalizate şi că a vizitat clădirea, unde însă a constatat că imobilul continuă să nu îndeplinească cerinţele impuse de lege, având deficienţe de fond care fac improprie încadrarea locuinţei în categoria reşedinţelor oficiale sau a caselor de protocol.