Liderii din zona euro au refuzat vineri noaptea să acorde pentru moment o reducere a dobânzii plătite de Republica Irlanda pentru împrumuturile europene care i-au fost acordate, însă au diminuat dobânda la împrumuturile oferite Greciei în cadrul planului de salvare, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Irlandezii „n-au îndeplinit toate condiţiile, astfel că nu pot beneficia de o dobândă redusă pentru moment”, a declarat Van Rompuy într-o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul unui summit informal al şefilor de stat şi de guvern din zona euro la Bruxelles.
Noul premier irlandez, Enda Kenny, nu şi-a ascuns în timpul campaniei electorale intenţia de a renegocia condiţiile, considerate de el a fi extrem de stricte, ale planului internaţional de salvare financiară de 85 de miliarde de euro creat în noiembrie pentru ţara sa. Vineri, el a pledat, fără succes, nu numai pentru o reducere a dobânzii stabilite pentru Dublin de către partenerii europeni (5,8% în medie), dar şi pentru o prelungire a perioadei de rambursare, de şapte ani.
Mai multe ţări europene, începând cu Germania şi Franţa, au cerut, în contrapartidă, ca Dublinul să accepte examinarea unei majorări a taxelor pentru companii sau, cel puţin, o extindere a bazei fiscale, lucru refuzat de Kenny. El a promis că va continua să se lupte în următoarele săptămâni pentru a apăra nivelul de taxare a companiilor din Irlanda. „Nu a fost posibil să ajungem la un acord pentru Irlanda în această seară. Sper că discuţiile vor continua intens în următoarele săptămâni”, a declarat el, citat de France Presse.
Pe de altă parte, liderii din zona euro au acceptat să sprijine Grecia, reducând de la 5,2% la 4,2% rata dobânzii la împrumuturile europene acordate Atenei în cadrul planului de salvare şi prelungind de la trei ani la şapte şi jumătate termenul pentru rambursare.
Statele din zona euro au salutat totodată măsurile suplimentare de austeritate bugetară anunţate vineri de Portugalia. „Am salutat, de asemenea, măsurile ambiţioase anunţate în această dimineaţă (n.r. – vineri) de guvernul portughez. Sunt măsuri importante; ele au sporit totodată încrederea şi solidaritatea partenerilor din zona euro”, a precizat Van Rompuy, în declaraţia de presă de la sfâşitul summitului informal.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, au salutat la rândul lor ‘pachetul de măsuri anunţat’ de Portugalia, într-un comunicat publicat pe marginea întâlnirii liderilor din zona euro de la Bruxelles. „Prin anunţurile de astăzi (n.r. – vineri), autorităţile portugheze s-au angajat la un pachet substanţial de măsuri suplimentare, care va permite să atingă obiectivele bugetare” fixate de guvern, au mai precizat cei doi.
Sursa: Agerpres