Liderii industriei farma, premiați la Gala „Companii de Elită”! Fildas Catena, A&D Pharma și Help Net, cele mai puternice grupuri

dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”, sursă foto Christian Blancko

dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”, sursă foto Christian Blancko

Industria farmaceutică din România este una a excelenței. Avem mai multe grupuri puternice de companii, atât autohtone cât și străine, care se luptă pentru o piață în creștere, având în vedere perspectivele demografice pe termen lung. Conform unui studiu Pharma & Hospital Report, în România au fost eliberate 678,5 milioane de cutii de medicamente, în creștere cu 12%, în perioada aprilie 2021 – martie 2022.


Premiile au fost înmânate de dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”:  „Vreau să le mulțumesc acestor companii, odată ca medic, pentru milioanele de cutii de medicamente distribuite, dar și din punct de vedere academic, pentru că ne ajută cu formarea studenților de la farmacie. Farmacistul este un pilon de bază pentru îngrijirea pacientului, dar din păcate, la ultimele examene au început să vină din ce în ce mai puțini. Sunt circa 20.000 de farmaciști în țară care sunt importanți. Anul viitor se vor sărbători 100 de ani de educație farmaceutică în România”.

A&D Pharma primește premiul pentru „Cele mai mari vânzări din industria farmaceutică”

Nicoleta Popescu, Head of Internal Communication și dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”, sursă foto Christian Blancko

A&D Pharma este grupul care operează lanțul de farmacii Dr. Max. Compania se ocupă atât cu servicii integrate de import, distribuție și retail farmaceutic, cât și cu distribuția de medicamente, prin brandul Mediplus, și mai deține și farmaciile Sensiblu. Grupul se așteaptă la venituri de peste 1,2 miliarde de euro în 2022.

„Ne simțim onorați pentru acest premiu și îi mulțumim juriului, partenerilor noștri de încredere și pacienților noștri. Acest premiu este datorat efortului de echipă, muncii și responsabilității întregului grup A&D Pharma și Dr. Max”, a declarat Nicoleta Popescu, Head of Internal Communication.

Fildas Catena primește premiul pentru „Cea mai rentabilă companie din industria farmaceutică”

Cel mai puternic grup farmaceutic cu acționariat integral românesc de pe piața locală, Fildas Catena, este povestea de succes a economiei de piață din România. Catena se așteaptă la venituri de peste 1 miliard de euro în 2022, iar același scenariu îl are în vizor și compania Fildas Trading.

„Vreau să vă spun că întradevăr suntem liderul pieței farmaceutice, un brand 100% românesc și împreună cu distribuitorul suntem o poveste de succes românescă. Este un premiu pe care îl obținem după muncă de încredere și profesionalism. Mulțumesc colegilor mei pentru încredere și munca din ultimii ani”, a declarata Alina Marinescu.

Alina Marinescu, director general Catena, sursă foto Christian Blancko

Help Net primește premiul pentru „Cea mai mare creștere procentuală a cifrei de afaceri din industria farmaceutică”

La nivel de grup, Help Net a înregistrat venituri de aproximativ 850 milioane de euro în 2021. Pentru companie, anul 2022 a fost unul de consolidare a business-ului din distribuție, retail și pharma services. Există peste 400 de farmacii Help Net la nivel național.

Mădălina Cazamir, Director Marketing și Comunicare Farmexim a ridicat premiul: „În această seară reprezint toți colegii mei, toate echipele de achiziții, depozit, transport, logistică și mai ales farmaciile. Le mulțumim pacienților care au ales Help Net și să continuăm acest parteneriat de bine. Acest premiu ne ambiționează și ne motivează să creștem în continuare”

Mădălina Cazamir, Director Marketing și Comunicare Farmexim, sursă foto Christian Blancko

Aflați care sunt cele mai importanți jucători din economia românească în noua revistă CAPITAL „Top 300 Companii”, ediția 2022, disponibilă la punctele de difuzare a presei și online pe agoramag.ro începând cu data de 21 octombrie.