Liderii NATO doresc aderarea Ucrainei la alianță

Liderii statelor aliate au adoptat declarația finală a summitului, subliniind că parcursul Ucrainei spre NATO este „ireversibil”. Aceasta demonstrează angajamentul ferm al Alianței față de integrarea Ucrainei, a afirmat secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, la Washington.

Jens Stoltenberg
SURSA FOTO: nato.int

„Este un mesaj puternic din partea aliaţilor NATO că vrem cu adevărat ca Ucraina să adere, că lucrăm cu Ucraina pentru a face acest lucru să se întâmple”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de la summitul NATO, relatează Agerpres.

Declarația finală anunță înființarea Misiunii de Asistență pentru Securitate și Instruire în Ucraina (NSATU), menită să coordoneze livrarea echipamentului militar și a instruirii furnizate de statele aliate și partenere Ucrainei. Potrivit declarației, NSATU nu va face, conform legii internaţionale, ca NATO să fie parte a conflictului. Va susţine transformarea apărării Ucrainei şi a forţelor sale de securitate, permiţând continuarea integrării lor cu NATO.

40 de miliarde pentru Ucraina

Potrivit documentului, „Aliații intenționează să asigure o finanțare minimă de bază de 40 de miliarde de euro anul viitor și să ofere niveluri sustenabile de asistență în domeniul securității pentru a sprijini Ucraina în eforturile sale.”

Totodată, declarația finală „apreciază decizia secretarului general de a numi un reprezentant senior al NATO în Ucraina.”

„Viitorul Ucrainei este în NATO. Ucraina a devenit tot mai interoperabilă şi integrată politic cu Alianţa. Salutăm progresul concret pe care Ucraina l-a făcut de la summitul de la Vilnius asupra reformelor democratice, economice şi de securitate necesare. În timp ce Ucraina continuă această muncă vitală, vom continua să o sprijinim pe drumul său ireversibil către integrarea deplină euroatlantică, care include calitatea de membru NATO”, se mai menţionează în declaraţia finală pe tema Ucrainei.

Șefii de stat şi de guvern au menționat că vor fi în poziţia de a face o invitaţie Ucrainei să adere la Alianţă când aliaţii sunt de acord că toate condiţiile sunt îndeplinite. Ei au subliniat că deciziile summitului NATO şi ale Consiliului NATO-Ucraina, împreună cu activitatea în desfăşurare a aliaţilor, reprezintă o punte către aderarea Ucrainei la NATO.

NATO cere Chinei să nu mai susţină Rusia

În cadrul aceleiași reuniuni, NATO și-a exprimat îngrijorarea față de cooperarea dintre Rusia și China. Alianța a solicitat Beijingului să înceteze sprijinul pentru eforturile de război ale Rusiei în Ucraina, conform textului unei declarații finale.

„Strângerea parteneriatului strategic între Rusia şi China, precum şi încercările lor, conjugate, care vizează să destabilizeze ordinea internaţională bazată pe reguli şi să o remodeleze, provoacă preocupări profunde”, au afirmat liderii NATO la încheierea Consiliului Atlanticului de Nord, cea mai înaltă instanţă politică a alianţei militare occidentale.

China a fost acuzată că „joacă acum un rol determinant în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, au adăugat liderii NATO, cerând Beijingului, „în calitatea sa de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU (…), să înceteze să sprijine material și politic efortul de război al Rusiei”.

Deși China nu livrează direct arme către Rusia, țările aliate, în frunte cu Statele Unite, acuză companii chineze că furnizează componente și echipamente pentru sectorul de armament rus.

Începând din februarie 2022, când China a refuzat constant să condamne invazia rusă în Ucraina, cele două țări s-au apropiat. Liderii Alianței Atlantice, care au sărbătorit 75 de ani de existență în cadrul acestui summit istoric la Washington, se opun unei viziuni diferite a președinților rus Vladimir Putin și chinez Xi Jinping, care pledau pentru o ordine mondială „multipolară”, conform AFP.