Dezvăluire explozivă despre Vladimir Putin. Au apărut, din nou, zvonuri conform cărora liderul de la Moscova ar fi fost înlocuit. Aceste noi date au fost oferite de Kirill Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.
S-a aflat adevărul despre Putin. Liderul de la Kremlin ar avea nu mai puțin de trei dubluri. Informația a fost făcută public de Kirill Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei. Acesta a apreciat că președintele rus are cel puțin trei dubluri.
„Eu personal nu sunt un „expert în Putin”, să spunem așa. Dar, pentru mine, sunt exact trei dubluri, pe care personal le observ imediat. Câți sunt cu adevărat – trebuie doar să avem mai multe informații”, a adăugat Budanov, într-un interviu citat de presa ucraineană.
Trebuie spus că nu este pentru prima dată când șeful direcției de informații din ministerul ucrainean al Apărării vorbește despre dublurile lui Putin. Acesta spunea în urmă cu două luni că Putin folosește dublurile în funcție de evenimentele la care participă.
Dublurile lui Putin au comportamente și mișcări diferite
„Au comportamente diferite, maniere diferite, mișcări diferite, uneori chiar înălțimi diferite, dacă te uiți cu atenție”, a menționat șeful serviciilor de informații militare ucrainene. Dublurile se pot schimba în funcție de evenimentul la care trebuie să apară liderul de la Kremlin”, a spus acesta.
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene a susținut, acum ceva vreme, că în timpul vizitei de la Teheran, președintele rus ar fi trimis o dublură în locul său. El a făcut referire la momentul în care Vladimir Putin a coborât din avion. Dacă până acum liderul Rusiei cobora stânjenit treptele, de această dată, liderul de la Moscova a fost mult mai rapid spre deosebire de alte apariții publice din ultima vreme.
„Vă rog să priviți momentul ieșirii lui Putin din avion. Este cumva Putin?”, a declarat acesta pentru presa ucraineană. În acest sens, generalul Kyrylo Budanov, a spus că bănuiește că persoana respectivă nu era, de fapt, Vladimir Putin.
Ce spunea liderul de la Kremlin despre folosirea sosiilor
Menționăm faptul că afirmațiile acestuia sunt credibile în condițiile în care în urmă cu aproape doi ani de zile, Vladimir Putin recunoștea că oficialii ruși au luat în calcul folosirea dublurilor. Pe de altă parte, el spunea atunci că ideea ar fi fost respinsă. „Am eliminat ideea oricăror dubluri”, declara Vladimir Putin.
Încă de la începutul anilor 2000, moment în care Rusia a fost lovită de mai multe atacuri teroriste, lui Putin i-a fost recomandat ca o sosie să îi ia locul la evenimentele care l-ar putea pune în pericol. „Aceasta a fost in cea mai grea perioada a războiului nostru împotriva terorismului”, spunea acum ceva timp liderul de la Moscova.
Vladimir Putin nu ar fi însă singurul care să facă o astfel de mișcare. Și alți lideri de la Kremlin precum Iosif Stalin și Leonid Brejnev ar fi apelat la dubluri de-a lungul timpului pentru a nu-și pune în pericol viața.