Se poate argumenta că Sir Keir Starmer e primul lider cu prestanță autentică pe care l-a avut Partidul Laburist din Marea Britanie după moartea lui John Smith în 1994. Marea dezamăgire de la alegerea lui în actuala funcție a fost însă poziția lui referitoare la pandemie.
Încă de la izbucnirea pandemiei, abordarea lui a fost să ia fiecare măsură a guvernului și să o accentueze. Guvernul ne închide în case, el spune că ar fi trebuit s-o facă mai devreme. Dacă guvernul își relaxează controlul, el spune că ar fi trebuit să mai aștepte. Dacă guvernul deschide școlile, el vrea ca ele să mai stea închise. Dacă a mai rămas vreo scânteie din tradiția noastră liberală, el o vrea stinsă, transmite The Telegraph.
Semnul adevăratei staturi morale și politice este disponibilitatea de a te ridica în apărarea interesului public atunci când te confrunți cu teama populației și cu nesăbuința guvernului. De ce nu s-a ridicat Sir Keir la înălțimea promisiunii sale inițiale?
Interdicțiile din pandemie nu au făcut distincție
Luni el a fost pus la punct în orașul Bath de către Rod Humphris, proprietarul barului The Raven, care l-a dat afară din localul său. Afacerea dlui Humphris, ca atâtea altele, a stat închisă din ordin ministerial pe parcursul a șapte luni din ultimele 12. Nu e greu să-ți imaginezi că el nu s-a bucurat prea mult să fie tratat astfel.
Inițial dl Humphris a fost înghesuit într-un colț al propriului bar de către gărzile de corp. Când i s-a permis în sfârșit să se confrunte cu Sir Keir, el a venit practic cu două argumente, exprimate grosolan și gălăgios, dar eficient. Primul a fost că interdicțiile nu au făcut distincție. În loc să-i protejeze pe vârstnici punându-i la adăpost, guvernul a încercat să facă acest lucru interferând cu dreptul celor tineri și sănătoși de a-i vizita barul și cu dreptul lui de a-i servi pe primii. În al doilea rând, carantina nu a funcționat, provocând ea însăși mii de decese. Sir Keir, a concluzionat el, „nu și-a făcut treaba și nu a pus întrebările corecte” [guvernului, în parlament – n.trad.].
Indiferent dacă ești sau nu de acord cu dl Humphris, sunt argumente solide care meritau un răspuns. Cu toate metehnele sale, Boris Johnson e măcar capabil să dialogheze cu oamenii de rând pe stradă. Dacă Sir Keir ar fi avut răspunsuri la „întrebările corecte”, cu siguranță i le-ar fi explicat dlui Humphris. În schimb, el s-a lăsat scos grăbit de la locul incidentului de către gărzile sale, mormăind ceva despre cadrele medicale care trudesc din greu și despre faptul că el nu ia lecții despre pandemie de la indivizi precum dl Humphris.
Câteva momente mai târziu, Sir Keir a fost intervievat de o echipă de televiziune. Răspunsurile sale au fost lămuritoare, în special prin ceea ce el nu a spus.
Răspunsul a fost de un ridicol grotesc
Primul lucru spus de el a fost că dl Humphris e unul dintre aceia care neagă pandemia. El ar fi „întrebat […] dacă există de fapt o pandemie”. Partidul Laburist a publicat ulterior un comunicat în care îl acuză pe dl Humphris de „diseminare de dezinformare”. Acest vechi clișeu e utilizat frecvent pentru a eluda chestiuni serioase. În acest caz a fost de un ridicol grotesc. Nici un om cu bun simț nu dispută faptul că există o pandemie și că ea este gravă. Întrebările relevante sunt dacă o carantină e metoda cea mai eficientă de a o combate și, dacă da, dacă ea merită implementată ținând cont de daunele colaterale teribile pe care le produce. Suntem îndreptățiți să ne așteptăm ca un lider al opoziției care pledează pentru carantină să aibă răspunsuri la aceste întrebări și să le explice acelor membri ai publicului care s-au confruntat cu prăpădul.
Celălalt argument adus de Sir Keir a fost că majoritatea populației ar fi în dezacord cu opiniile dlui Humphris despre carantină. Și așa pare a fi, judecând după sondajele de opinie. Dar chiar numai atât are de spus Liderul Opoziției? Distrugerea firmelor de pe tot cuprinsul țării este deci în regulă, dacă populația e de acord. Și totuși, poate că el a atins aici un subiect important, fie și accidental. Atunci când democrația devine un mecanism de coerciție a maselor în mâna guvernului, cu consimțământul opoziției, cu certitudine ea se îndreaptă spre propriu-i sfârșit.
Ce este un stat totalitar? Este un stat în care cetățenii nu au autonomie deoarece sunt simple instrumente ale politicii guvernului. Până în martie 2020 era de neimaginat să-i tratezi astfel pe cetățeni, la discreția miniștrilor. Nici un comunicat, document de planificare sau recomandare științifică publicată a guvernului nu a mai contemplat vreodată un asemenea lucru. De ce nu? Fiindcă era considerat un lucru respingător din punct de vedere moral, cât și distructiv din perspectivă economică. Un Lider al Opoziției ar trebui să fie capabil a scoate pe gură mai mult decât platitudini atunci când cineva de pe stradă în pune în vedere acest lucru.