Lidia Buble declară că a trecut cu bine prin dificila perioadă de restricție impusă de pandemia COVID-19. Ea a dezvăluit abia acum cu ce și-a umplut timpul, mai ales că între timp a survenit și despărțirea de Răzvan Simion.
Chiar dacă artiştii au trecut printr-o perioadă grea din cauza crizei declanşate de pandemie, Lidia Buble spune cu optimism că a descoperit şi părţi bune la perioada de restricţie.
Astfel, a folosit acest timp ca să se ducă acasă, la părinţi, a stat prin studiouri la înregistrări şi a pregătit un album. Mai mult, s-a apucat si de studii.
A muncit mult ca să ajungă sus
”M-am apucat şi de studii… studiez limba spaniolă, care îmi place foarte mult şi am învăţat să gătesc”, a declarat recent interpreta, potrivit evz.ro.
Artista nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre copilăria sa și despre cât de mult a muncit să ajungă sus. În plus, aceasta nu s-a rușinat să recunoască faptul că aproape era să pice examenul de Bacalaureat.
La examenul maturității, Lidia Buble a obținut la limba română nota 5,55, la istorie nota 5,3. Nota salvatoare a venit de la geografie, acolo unde a luat 7,2. Artista a reușit să treacă Bacalaureatul la limită, având nota finală 6,01, scrie presa mondenă.
”Mereu am fost un copil independent”
După ce a terminat cele 12 clase și a luat Bacalaureatul, Lidia nu și-a continuat studiile. În schimb, aceasta a muncit din greu pentru a ajunge în topurile muzicale din România dar și din lume.
Deși are șase ani de carieră muzicală, Lidia Buble nu se ferește să vorbească despre greutățile prin care a trecut ca să ajungă aici. Mai mult decât atât, artistei nu îi este rușine să recunoască ce munci a prestat pentru a face rost de bani.
Artista a declarat că a lucrat pentru prima dată ca femeie de serviciu la tipografia Astra din Deva. Ulterior, aceasta a lucrat împreună cu tatăl ei, pentru o vară întreagă, la cimitir.
”Am fost femeie de serviciu la tipografia Astra din Deva. Apoi, am lucrat o vară întreagă cu tata, la cimitir ca să îmi strâng bănuții mei, pentru că mereu am fost un copil independent”, a dezvăluit Lidia Buble.