Lidia Buble a mers la doctor din cauza insistențelor fanilor. Artista a mers la oftalmolog pentru a verifica dacă are sau nu strabism și a dezvăluit verdictul medicului.
Lidia Buble a mers la oftalmolog
Lidia Buble a făcut o vizită la medicul oftalmolog pentru a afla dacă are strabism sau nu, asta în urma criticilor unor internauți. Artista a recunoscut că a fost afectată de comentariile răutăcioase.
Se pare că aceasta nu suferă de strabism.
„Am fost să mă controlez din cauza, pot să zic, nu datorită vouă. Într-un timp îmi scriau unii oameni binevoitori că, pe lângă nasul mare pe care îl am, am și strabism. Efectiv mă rodea chestia asta, sinceră să fiu. Eu nu prea bag în seamă, dar am zis că dacă totuși au dreptate. La nas nu mă interesează, îl iubesc și, cât timp respir bine cu el și mă prinde bine, n-am niciun stres. La ochi zic poate am o problemă medicală și să o rezolv, dar n-am strabism’, a declarat Lidia Buble, pe Instagram.
Artista a sfătuit internauții să meargă și ei la un control oftalmologic. Vedeta a precizat că este foarte mulțumită de felul în care arată și nu va apela la operații estetice.
„Eu sunt foarte mulțumită de cum m-a lăsat Dumnezeu, îmi place că am nasul mare, îmi place tot, tot, tot la mine. N-aș schimba nimic. Îs disperată după mine. Mă iubesc și asta trebuie să faceți și voi. Trebuie să vă apreciați și să vă iubiți voi pe voi în primul rând!
Eu sunt de părere că nimeni nu are niciun defect. Nu am avut vreodată complexe. Dimpotrivă, am mulțumit Celui de Sus că m-am născut și am crescut sănătoasă. Sunt mândră de cum sunt. Când primeam multe mesaje legate de nasul meu, să știți că nu mă deranjau. Încă susțin asta, nasul acesta e unic, cu personalitate, iar asta mă face să fiu aparte… originală’, a mai declarat Lidia Buble pe Instagram.
Ce i-a făcut Lidia Buble lui Răzvan Simion
Lidia Buble și Răzvan Simion au format unul dintre cele mai mediatizate cupluri din showbiz-ul românesc. La câțiva ani de la despărțire, cântăreața a vorbit despre filmările videoclipului piesei „Sub apă”.
Artista a spus că una dintre cele mai mari provocări din timpul filmărilor a fost să învețe să stea sub apă cu ochii deschiși și fără să țină mâna la nas.
„Cea mai mare fobie a mea sunt goangele. Tot ce e goangă, zburătoare, târâtoare, nu contează. Dar trebuie să recunosc că până la filmările clipului „Sub apă”, nu puteam să stau sub apă cu ochii deschiși, fără mână la nas. Trebuia să îmi pun ochelarii și să mă țin de nas, ceea ce în clip nu puteam să fac. Trebuia să fiu expresivă, să joc, să mă cred sirenă în videoclip. Și înainte cu două zile de filmările clipului m-a sunat regizorul și mi-a zis ‘ai două ore la dispoziție în care să înveți să respiri cu tub de oxigen sub apă și să stai fără mână la nas, să îți calmezi piticii de pe creier, că totul o să fie bine.
S-a răzbunat pe Răzvan Simion pentru tot
Și în alea două ore atât de tare m-am ambiționat, că am zis ‘nu există, ce, eu sunt mai proastă, copiii de trei ani stau sub apă și eu nu pot să stau?. M-am ambiționat, am stat două zile la acel videoclip, prima parte am filmat-o undeva, într-o hală, în București. Și sub apă undeva lângă București, într-un bazin cu o apă specială, care cumva nu îți afecta ochii. Cert este că am filmat vreo opt ore, când s-au terminat filmările am ieșit din apă și am zis ‘eu am orbit, eu nu mai văd nimic.
Vedeam extrem de încețoșat, vreo două zile am crezut că mi-am pierdut vederea la filmările acelui clip. A fost cu peripeții, actorului principal din acel videoclip era să îi rup spatele, că a fost la un moment dat o scenă cu bâta de baseball, când trebuia să sparg acvariul. La prima încercare, când m-am învârtit odată, i-am dat peste spate, s-a auzit «aaaahhhh». Au pârâit vertebrele de sus până jos, m-am răzbunat pentru toate. Dar n-a fost intenționat, glumesc acum, cu ghilimelele de rigoare”, a povestit ea.