Răzvan Simion, coprezentator al emisiunii „Neata cu Răzvan și Dani”, a primit un cadou inedit de ziua lui.
„Astrologul nostru a zis că-mi face cadou de ziua mea o analiză completă. A zis că-mi face și o interpretare. Oricum, mi-a zis că din 8 august 2020 și până la anul pe 8 august va fi mare nenorocire. Bătălii la ușa mea. Va fi ceva frumos. Și cică finalul este cu un copil. Așa mi-a zis. Dar eu mi-am făcut datoria față de societate acum mult timp. 16 ani face fiica mea în august”, a transmis Răzvan Simion.
Despărțirea dintre Răzvan Simion și Lidia Buble
Răzvan Simon și Lidia Buble și-au anunțat despărțirea în urmă cu ceva timp. Cei doi au avut o relație de cinci ani de zile, însă se pare că povestea de iubire dintre ei s-a terminat brusc.
Surse apropiate cuplului susțineau în urmă cu ceva vreme că de-a lungul timpului, între Răzvan Simion și Lidia Buble au avut loc tot felul de discuții cu privire la viitorul lor împreună, cea mai ades adusă în atenția publicului fiind cea legată de religia vedetei TV, diferită de cea a cântăreței și se pare că acesta ar fi fost unul dintre motivele principale care ar fi dus la separarea celor doi.