Lidia Buble i-a uimit pe toți! Ce părere are artista despre noua iubită a lui Răzvan? Nu te-ai fi așteptat la asta

Chiar dacă relația de iubire dintre cei doi s-a stins, Lidia Buble și cu Răzvan Simion au rămas în continuare prieteni, mai ales că prezentatorul de la Antena 1 este managerul artistei. Recent, aceasta a acordat un interviu pentru publicația avantaje.ro în care a fost întrebată ce părere are despre noua relație a fostului său iubit.

Lidia Buble a precizat că a văzut articolele din presă referitoare la noua iubită a lui Răzvan Simion, doar că nu a fost tentată să o urmărească pe aceasta. Artista spune că are încredere în propria persoană, motiv pentru care nu este geloasă. Cât despre noua iubită a lui Răzvan Simion, aceasta spune că este un ”om foarte fain”.

„Nu mai am fluturi în stomac. Au apărut și articole cu noua iubită. Nu am fost tentată să o urmăresc pe ea. Nu sunt geloasă, mă iubesc foarte mult și am mare încredere în mine. E un om foarte fain. E o norocoasă”, a declarat Lidia Buble pentru sursa anterior menționată.

Lidia Buble se axează pe carieră

De când s-a despărțit de Răzvan Simion au apărut mai multe informații în presă despre posibilele sale relații. Artista a negat totul și a precizat că acordă o atenție sporită carierei sale, viața personală fiind lăsată pe plan secundar.

Asta o spune chiar artista care a dezvăluit recent că lucrează la un nou album care nu-i va dezamăgi pe fani. Ea chiar a postat o poză cu ochii în lacrimi explicând că pe noul album existp melodii în care și-a vărsat sufletul. Cât despre întregul album, Lidia Buble spune că va fi unul intens.

„Vine albumul ăla intens… (…) Piesa din toamnă… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a binecuvântat cu un așa dar. Pot să-mi exprim sentimentele în cel mai frumos mod posibil… prin muzică”, a spus Lidia, pe pagina personală de Instagram.