Lidia Buble trăiește un coșmar! Medicul i-a dat un verdict dur. A fost cea mai grea zi
După ce s-a întors în România, artista a mers la doctor, unde a primit un diagnostic neașteptat. În urma unor controale medicale amănunțite, Lidia Buble a fost anunțată că are hernie de disc.
„Doamne, mulțumesc! Pentru mine a fost cea mai grea zi din Asia Express de până acum. Să strângi 25 de oameni care să stea după tine două ore ca să faci o probă? Cum a fost? Nu greu, foarte greu, aproape imposibil. Cum a fost să cărăm 200 de kilograme de vase pe un cărucior fără margini și pe un drum în pantă? Am simțit că se rupe mijlocul meu și brațele simțeam cum se desprind ușor din umeri.
Când am ajuns în România, după un consult la medici, am aflat că m-am ales și cu o frumoasă hernie de disc. Cum a fost să facem toate probele astea știind că piatra este roșie și astăzi sigur cineva pleacă acasă? K.O.! Coșmar! Mult stres și oboseală psihică. Așa că da, am meritat din plin să ajungem primele la Irina, să avem un bilet asigurat către Georgia. Estera, ție vreau să-ți mulțumesc că m-ai suportat și că m-ai ținut strâns de mână. Te iubesc cum nici nu te gândești!”, a fost mesajul postat de Lidia Buble.
Adevărul despre Lidia Buble! Cine este, de fapt, tatăl ei?
Lidia Buble și-a sărbătorit ziua de naștere în data de 9 iunie, la filmările „Asia Express”, sezonul 4. Atunci, artista a avut parte de o surpriză complet neașteptată când prezentatoarea Irina Fodor i-a dăruit un colier, dar și un mesaj special din partea familiei.
Astfel, tatăl ei, mama și una dintre surori, Lorena, i-au făcut urări de-a dreptul speciale. Tatăl ei, care este pastor și apare foarte rar la TV, luat primul cuvânt și a spus că se roagă în fiecare zi pentru copiii lui.
„Pentru că Preaiubitul Dumnezeu a rânduit ca într-o zi de 9 iunie să ne mai trimită încă o prințesă, prințesa Lidia. Noi dorim ca această călătorie pe care o face pe mapamond să fie sub privirile Domnului. Dumnezeu să o păzească pe ea și pe Estera, să se poată întoarce cu pace și cu liniște, să le poarte Dumnezeu de grijă. Dumnezeu să te binecuvânteze cu toată sănătatea trupească și spirituală. Amin! Aleluia”, a declarat Viorel Buble, cu Biblia în mână.
În urma acestui mesaj, Lidia Buble a fost foarte surprinsă. Artista a reacționat plină de fericire și cu lacrimi în ochi.
„Când eram acasă cumva așteptam telefonul de la tati. În fiecare an se întâmplă să mă sune și să mă binecuvânteze. Astăzi chiar nu m-am așteptat, n-am telefon, n-aveam cum să iau legătura cu ei. În mesajul video erau tati, era mami, Lori și Bubly. Tati m-a binecuvântat și au cântat un cântec de la biserică”, a spus artista, cu lacrimi în ochi.