Executivul principatului Liechtenstein a anunţat, vineri, că a încheiat un acord cu autorităţile germane privind schimbul de informaţii financiare secrete din sectorul bancar la cerere, pentru a evita evaziunea fiscală, transmite Reuters. Principatul a încheiat anul trecut un acord similar şi cu Statele Unite, permiţând schimbul de informaţii în cazuri de evaziune fiscală, a precizat guvernul. Miniştrii statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvolatre Economică
Executivul principatului Liechtenstein a anunţat, vineri, că a încheiat un acord cu autorităţile germane privind schimbul de informaţii financiare secrete din sectorul bancar la cerere, pentru a evita evaziunea fiscală, transmite Reuters.
Principatul a încheiat anul trecut un acord similar şi cu Statele Unite, permiţând schimbul de informaţii în cazuri de evaziune fiscală, a precizat guvernul.
Miniştrii statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvolatre Economică OCDE) au stabilit impunerea de sancţiuni ţărilor care nu respectă standardele OCDE în privinţa taxelor, însă nu a precizat când vor fi implementate aceste măsuri.
Acordul trebuie ratificat şi va intra în vigoare din anul fiscal 2010.
„Înţelegerea oferă un semnal clar în legătură cu alte negocieri similare pe care dorim să le încheiem pentru a implementa standardele OCDE”, a precizat premierul luxemburghez Klaus Tschuetscher.
Mai multe state europene menţin legi stricte în sistemul financiar, protejând secretul bancar, însă în unele ţări legislaţia a fost modificată în ultimele luni pentru a se conforma recomandărilor OCDE.
SURSA: Mediafax