Liechtenstein trece la criptomonedă: Ar putea permite plăţile în bitcoin pentru anumite servicii de stat

bitcoin

SURSA FOTO: Dreamstime

Liechtenstein intenţionează să permită plăţile în bitcoin pentru anumite servicii de stat, a anunţat duminică premierul Daniel Risch. Principatul cu capitala la Vaduz intenţionează să accepte depozite în bitcoin şi schimbarea lor imediată în franci elveţieni, moneda naţională a statului.

Plățile în bitcoin ar putea fi permise de Liechtenstein pentru anumite servicii de stat, a anunţat duminică premierul Daniel Risch, într-un interviu acordat publicaţiei germane de afaceri Handelsblatt, transmite Reuters.

„Opţiunea de plată cu bitcoin se apropie”, a declarat Risch, fără a preciza intervalul de timp.

Risch, care este şi ministru de Finanţe în Liechtenstein, a informat că ţara intenţionează să accepte depozite în bitcoin şi schimbarea lor imediată în franci elveţieni, moneda naţională din Liechtenstein.

Premierul a explicat că nu există niciun plan pentru riscuri ridicate cu banii statului dar a adăugat că este deschis în viitor la investirea rezervelor de stat în bitcoin.

Rezervele de stat, care sunt în principal investite pe piaţa de capital, se ridică în prezent la 2,23 miliarde de franci elveţieni (2,51 miliarde de dolari), a informat Handelsblatt, citând declaraţia ministrului de Finanţe.

„Criptomonedele ca bitcoin sunt încă prea riscante, dar această evaluare se poate schimba, desigur”, a declarat Risch.

Aplicație de calculul a taxelor pe venituri din criptomonede

În altă ordine de idei, Revolut, aplicația financiară cu peste 28 de milioane de clienți la nivel global, din care 2,8 milioane în România, a anunțat că le oferă clienților săi acces la un serviciu extern de calcul al taxelor și impozitelor datorate pentru veniturile realizate din criptomonede.

Parteneriatul dintre Revolut și Koinly, o platformă cu renume în domeniu, îi va ajuta pe clienții români să calculeze mult mai ușor impozitele datorate și să piardă mai puțin timp cu aceste activități, care, de obicei, sunt realizate manual.

În prezent, clienții Revolut pot tranzacționa peste 100 de criptomonede și 12 Colecții Cripto, direct din aplicație, sau își pot îmbunătăți cunoștințele despre token-uri cu ajutorul cursurilor Learn & Earn.

Accesul la acest serviciu extern de calcul al taxelor și impozitelor datorate pentru veniturile din criptomonede va completa oferta Revolut către milioane de clienți, la nivel mondial.

Rapoartele se generează rapid

Pentru utilizatori, principalul avantaj este rapiditatea cu care se pot genera rapoartele pentru a se stabili nivelul impozitului și posibilitatea de a avea rapoarte integrate care să analizeze și tranzacțiile realizate prin alte platforme.

Partenerul ales are expertiză în realizarea de rapoarte care acoperă tranzacții cu peste 1.700 de tokenuri, peste 170 de blockchain-uri, 100 de wallet-uri și este disponibil în 24 de piețe.

Serviciul poate fi accesat din secțiunea Criptomonede a aplicației. Clientul trebuie să apese pe link-ul către platforma Koinly și să se înregistreze, utilizând SSO (Single Sign-On).