Liga Bogaților. Premier League a făcut transferuri de peste 2 miliarde de lire sterline

fotbal

SURSA FOTO: Dreamstime

Premier League a făcut transferuri de peste 2 miliarde de lire sterline, conform unor informații publicate de agenția de presă Reuters. Clubul de fotbal Chelsea a doborât recordul la capitolul transferuri.

Cluburile de fotbal din Premier League au cheltuit suma record de 2,36 miliarde de lire sterline în perioada de transferuri, potrivit Reuters.

Cluburile britanice au cheltuit suma record de 2,36 miliarde de lire sterline (2,97 miliarde de dolari) pentru a cumpăra noi jucători în perioada de transferuri care s-a încheiat vineri seară, potrivit unei analize realizate de Deloitte.

În perioada de transferuri, care a fost deschisă între 14 iunie și 1 septembrie, a fost depășit recordul de anul trecut, de 1,92 miliarde de lire sterline. Cluburile au cheltuit 255 de milioane de lire numai în ultima zi.

Cluburile din Premier League au acoperit 48% din cheltuielile din primele ligi din Europa, LaLiga din Spania, Serie A din Italia, Bundesliga din Germania și Ligue 1 din Franța.

Premier League: Chelsea a doborât recordul de transferuri

Chelsea a cheltuit peste un miliard de dolari în taxe de transfer de când noii proprietari conduși de americanul Todd Boehly și Clearlake Capital au finalizat preluarea clubului în mai 2022.

Clubul londonez a doborât recordul de transferuri în Marea Britanie pentru a doua oară într-un an, semnând cu mijlocașul ecuadorian Moises Caicedo pentru suma de 115 milioane de lire sterline.

Campioana Manchester City l-a transferat pe mijlocașul Matheus Nunes pentru 53 de milioane de lire sterline, după ce anterior i-a adus pe Jeremy Doku pentru 55 de milioane de lire, pe Josko Gvardiol pentru 77 de milioane și pe Mateo Kovacic pentru 25 de milioane.

Arsenal, vicecampioana sezonului trecut, a cheltuit 65 de milioane de lire pentru achiziționarea atacantului Kai Havertz și 105 milioane pentru mijlocașul englez Declan Rice, în timp ce Manchester United a pătit 72 de milioane pentru atacantul Rasmus Hojlund.

Newcastle United, care a terminat pe locul patru sezonul trecut, i-a adus pe mijlocașul Sandro Tonali pentru 55 de milioane de lire sterline și pe extrema Harvey Barnes pentru 38 de milioane de lire sterline.

Nottingham Forest, care a terminat pe locul 16 sezonul trecut, a cumpărat șapte jucători în ultima zi a perioadei de transferuri.