Ligia Deca, după întâlnirea cu sindicaliștii din învățământ: S-a agreat că se va merge pe trei scenarii de grile

Ligia Deca

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat joi, 22 iunie, că după întâlnirea cu sindicaliștii din învățământ, s-a agreat că se va merge pe trei scenarii de grile și că se pleacă de la salariul mediu brut pe economie.

La finalul ședinței de Guvern de joi, Ligia Deca a fost întrebată despre întâlnirile cu reprezentanții sindicatelor, pe tema noii legi a salarizării unitare.

„Ieri a fost organizată la Ministerul Muncii o întâlnire cu liderii federațiilor sindicale, așa cum am agreat. S-a discutat calendarul de lucru, formatul, urmează ca fiecare sindicat șă își desemneze o echipă tehnică, care alături de reprezentanții Ministerului Muncii și ai Ministerului Educației, să lucreze concret”, a răspuns aceasta.

Primele variante de lucru vor fi prezentate în aproximativ cinci zile

Potrivit ministrului Educației, primele variante de lucru ar urma să fie prezentate în aproximativ zece zile.

„S-a agreat că se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educației, împreună cu federațiile sindicale, la sfârșitul anului trecut-începutul acestui an. Am agreat că în circa 10 zile aceste echipe tehnice vor veni cu variantele și domnul ministru Budăi a anunțat ieri că aceste variante vor fi transmise pentru evaluarea impactului, ca apoi ele să intre în discuția politică, cu liderii coaliției și cu celelalte ministere care trebuie să spună în ce măsură variantele sunt sustenabile din punct de vedere financiar”, a declarat ea.

Se va pleca de la salariul mediu brut pe economie

Ligia Deca a precizat că se va pleca de la salariul mediu brut pe economie, iar astfel nu vor fi afectate alte creșteri procentuale ale salariilor care sunt deja prevăzute în lege, cum ar fi gradația de merit sau sporul de dirigenție

„Ca principiu, așa cum Oordonanța de Urgență 57 statuează, se pleacă de la salariul debutantului sau asistentului universitar egal cu salariul mediu brut pe economie și nu vor fi afectate alte creșteri procentuale ale salariilor care sunt deja prevăzute în lege, și mă refer de exemplu la gradația de merit sau sporul de dirigenție. (…) Până acum, am agreat principii generale și calendar. Ei susțin o salarizare cât mai motivantă pentru cadrele didactice, așa cum facem și noi. Ceea ce trebuie să stabilim este modul în care acest sistem de salarizare din învățământ reușește să fie și sustenabil din punct de vedere financiar”, a explicat oficialul.