După ce s-a anunțat o grevă generală în învățământ, ministrul Ligia Deca a precizat că are încredere că nu se va ajunge la un astfel de scenariu. Ea a mai spus că anul școlar se va termina cu bine.
„Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii”, spune ministrul Educației.
Ministerul Educației susține creșterile salariale
Ministrul Ligia Deca a mai spus că ministerul pe care îl conduce susține creșterile salariale. De asemenea, oficialul român a mai spus că dorește ca grila de salarizare să plece de la un nivel cu salariul mediu pe economie.
„În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, mai arată ministrul Educației.
Sindicatele din Educație au început strângerea de semnături pentru o grevă generală
Sindicatele din învățământ au inițiat strângerea de semnături pentru o grevă generală, din cauza lipsei de răspuns la revendicările lor și a planurilor Executivului, care ar putea afecta negativ angajații din educație. În așteptarea declanșării grevei generale, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Învățământ (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală (FNS) „Alma Mater” vor organiza manifestații în fața sediului Guvernului în zilele de 25 și 26 aprilie. Un marș de protest este, de asemenea, programat pentru 10 mai, la care sunt așteptați să participe peste 15.000 de membri de sindicat.
Cele trei federații sindicale au trimis și un comunicat de presă în care se arată că „Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale. Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliţia de Guvernare, Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ”.
Noile decizii ale Executivului, după cum afirmă sindicaliștii, ar agrava deficitul de personal prin neacordarea cumulului pensiei cu salariul și obstrucționarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, inclusiv a activităților de formare profesională, vitale pentru evoluția carierei didactice.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale. Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliţia de Guvernare, Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ”, au mai arătat cele trei federații sindicale.