Luni seară, pe 11 septembrie, ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre testarea antidrog în școli. Aceasta nu crede că ”rolul cadrelor didactice este să facă teste”.
Ligia Deca nu vrea ca profesorii să testeze antidrog
Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit luni seară, pe 11 septembrie, despre testarea antidrog în școli. Aceasta nu crede că ”rolul cadrelor didactice este să facă teste”, ci să educe. Potrivit ministrului, pentru testare şi alte proceduri medicale, este nevoie de specialişti în zona sănătăţii publice, dar și de acordul părinților. De asemenea, ar trebui respectat principiul confidențialității, astfel încât să se evite stigmatizarea.
”Eu nu cred că rolul cadrelor didactice este să facă teste. Eu cred că există un rol foarte bine definit al cadrelor didactice, şi anume acela de a educa. Pentru testare şi alte proceduri medicale avem nevoie de specialişti în zona sănătăţii publice şi cred că orice mecanism de testare trebuie să aibă la bază nişte principii, în primul rând principiul acordului parental, părinţii trebuie să fie de acord şi să solicite.
În al doilea rând, principiul confidenţialităţii şi al evitării oricărui fel de stigmatizare. Şi aşa bullying-ul este un fenomen pe care îl vedem extins în toate ţările Uniunii Europene, trebuie să avem mare grijă ca prin această acţiune integrată să nu cumva să vulnerabilizăm”, a declarat ea pentru TVR Info.
Ligia Deca a mai afirmat că ”nu se rezumă totul la testare”. Potrivit acesteia, întrebarea care se pune este „ce se întâmplă după testare, dacă se constată că un elev consumă stupefiante”.
Ministrul Educației a afirmat că în ceea ce privește consumul de droguri în rândul elevilor, că va exista un plan comun, al mai multor instituţii.
”Nu este un fenomen care să se poată combate doar de la Ministerul Educaţiei, sau doar din şcoală. Însă, dacă specialiştii lucrează împreună, eu cred că putem veni cu măsuri coerente”, a conchis Ligia Deca.
Testarea antidrog nu trebuie să fie un instrument de natură coercitivă
Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit luni despre testarea antidrog în rândul copiilor și adolescenților. Acesta a spus că se va face doar cu acordul părinţilor. De asemenea, a subliniat că nu trebuie să fie „un instrument de natură coercitivă”.
„O implicare la cel mai înalt nivel ar duce lucrurile în zona de siguranţă naţională. (…) Noi vom participa cu tot ceea ce este necesar din punct de vedere al dezvoltării unui program care trebuie să aibă o componentă medicală foarte serioasă, care nu trebuie să se refere doar la testare.
Testarea nu trebuie să fie generalizată, ci ţintită, exclusiv cu acordul părinţilor unui copil sau unui adolescent care urmează să fie testat. Asta este o condiţie normală. Am încercat să găsim modele şi în alte ţări. Aşa se face, testarea trebuie să fie un instrument pentru protejarea sau recâştigarea sănătăţii unui copil, nu trebuie să fie, în niciun fel, un instrument de natură coercitivă”, a spus Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce privește posibilitatea ca medicii de familie să facă testarea antidrog, Rafila a precizat că aspectul nu a fost încă discutat. El a spus că varianta optimă este ca testarea să fie făcută la solicitarea părintelui sau a cadrului didactic. Legat de cazurile pozitive, acestea trebuie confirmate, urmând apoi intrarea într-un sistem de consiliere și de soluții terapeutice.
Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului a anunţat că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Alexandru Rafila a declarat anterior că testarea antidrog a elevilor ar trebuie să se facă. El a precizat însă că aceasta trebuie făcută numai după ce totul este „foarte bine documentat”. Totodată, ministrul este de părere că, în cazul în care un test este pozitiv, unitatea de învățământ trebuie să ia un pachet de măsuri. Ministrul a dat ca exemplu consilierea psihologică, punctând că trebuie evitată discriminarea sau a stigmatizarea.
El a susținut că testarea poate fi una dintre măsurile care fac parte dintr-un pachet complet.