Autostrada Lugoj-Deva se poate finaliza doar dacă statul şi constructorii găsesc o soluţie pentru relocarea unei peşteri de lilieci.
În România, construcţia autostrăzilor depinde de lilieci, urme de urs, şerpi, broaşte, gândaci şi reptile. Lotul de autostradă unde liliecii pun probleme este Lugoj-Deva, tronsonul 4. Mai exact, în urmă cu aproximativ 2 ani, lucrările au fost blocate de existenţa unei peşteri pe aliniamentul celor 22,1 km de autostradă. În acea peşteră, se presupunea că exista câţiva lilieci, mamifere protejate de lege. Chiar dacă peştera a fost monitorizată timp de un an, s-a constatat că liliecii nu există.
În prezent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii şi constructorul celor 22,1 km de autostradă, între Lugoj şi Deva.
Conform CNAIR, în această lună, lucrările pentru lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva au înregistrat întârzieri din cauza relocării peşterii cu lilieci din zona localităţii Şoimuş. Totodată, constructorul celor 22,1 km de autostradă, anunţaţi a se finaliza la sfârşitul acestui an, are probleme cu relocarea reţelor de înaltă tensiune şi are nevoie de anumite autorizaţii.
Între timp, oficialii CNAIR achită o factură în valoare de aproximativ 11 milioane euro pentru executarea celor 22 km din lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva. Mai exact, Tehnostrade a depus la CNAIR o factură în valoare de circa 49,42 milioane lei.
Valoarea contractului pentru lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva este de 419 milioane lei, fără TVA, lucrările ar fi trebuit finalizate în mai 2016. Următorul termen pentru deschiderea traficului este decembrie 2017.