Lily Collins ar fi fost jefuită de o româncă
Lily Collins ar fi fost jefuită de o româncă. Vedeta ar fi rămas fără carduri de credit, verighetă și inelul de logodnă. Bunurile ei au fost furate dintr-un hotel spa şi studio de yoga din West Hollywood.
Departamentul Șerifului din Los Angeles ar fi identificat deja hoțul. Este vorba despre Andreea Cătălina Roşca, o femeie albă, în vârstă de 34 de ani, 1,55 metri înălțime, 45 de kilograme, păr negru și ochi căprui. Ar călători prin SUA, comiţând infracţiuni similare.
În prezent, anchetatorii americani bănuiesc că este asociată cu grupări de hoți din România. Andreea Cătălina Roşca ar avea o carte de identitate falsă din Washington, călătorind sub numele fals „Nicole Morri”. Ea ar fi folosit bunurile furate pentru a-și crea o identitate falsă. Până acum, ar fi vândut bijuterii în valoare de peste 67.000 de dolari americani, relatează TMZ.
Despre Lily Collins
Lily Collins, pe numele complet Lily Jane Collins, este o actriță și un model britanico-american. A devenit celebră pentru interpretarea rolului principal din comedia romantică „Emily in Paris” de pe Netflix.
S-a născut din americanca Jill Tavelman și din englezul Phil Collins, solistul trupei rock „Genesis”. A jucat pentru prima dată când avea doar doi ani în serialul BBC „Growing Pains”. În adolescență, a fost interesată de jurnalism, așa că a scris pentru reviste populare precum Teen Vogue, Seventeen și Elle Girl. A acoperit campania prezidențială din SUA pentru Nickelodeon în 2008.
Debutul ei în lumea filmului a venit când a apărut în drama sportivă „The Blind Side” (2009). A atras atenția publicului larg datorită filmului „Mirror, Mirror” (2012), o adaptare liberă a „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Acesta a fost primul film în care și-a etalat talentele vocale, cântând melodia „I Believe in Love”.
„The Mortal Instruments: City of Bones (2013)” a fost bazat pe seria de succes pentru tineri adulți a Cassandrei Clare. Ea a jucat rolul principal, Clary Fray, care descoperă că este descendenta unui lung șir de războinici care protejează lumea de demoni. Filmul a fost prost primit, iar continuarea a fost anulată. Cu toate acestea, interpretarea ei i-a adus o nominalizare la „Teen Choice Award”.
În 2014, a jucat în „Love, Rosie”, o comedie romantică cu o intrigă de tip friends-to-lovers. A jucat apoi în „Rules Don’t Apply”, interpretând rolul unei actrițe aspirante. Filmul nu a avut succes, dar ea a obținut prima ei nominalizare la „Globul de Aur” pentru cea mai bună actriță într-o comedie.