AUR schimbă legea pentru toți aleșii. Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu şi senatorul AUR Gheorghe Adrian Catană au depus la Senat un proiect de lege. Actul normtiv prevede că primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor Capitalei, cât şi consilierii locali, consilierii judeţeni, senatorii, deputaţii şi europarlamentarii nu pot fi aleşi şi nu pot exercita aceste funcţii mai mult de două mandate consecutive.
Propunerea legislativă vine cu reguli clare pentru primarii din comune, orașe, municipii, sectoarele municipiului București. Pe listă se află și primarul general al municipiului București. Sunt vizați și președinții consiliilor județene. Toți aceștia nu pot fi aleși și nu pot îndeplini aceste funcții, conform proiectului AUR, pentru mai mult de două mandate consecutive.
AUR vrea limită de două mandate
De asemenea, conform sursei citate, „consilierii locali și consilierii județeni nu pot fi aleși și nu pot ocupa aceste funcții pentru mai mult de două mandate consecutive conform legislației”. În plus, inițiativa legislativă îi menționează și pe membrii Parlamentului, senatori și deputați. Ei nu pot fi aleși și nu pot exercita funcțiile de senator sau deputat pentru mai mult de două mandate consecutive.
De asemenea, AUR țintește și persoanele care au fost alese în Parlamentul European. Sunt în vizor cele care au ocupat funcția de europarlamentar pentru două mandate consecutive. Conform doleanțelor AUR, acestea nu mai sunt eligibile pentru candidatură la alegerile pentru Parlamentul European.
Argumentele folosite de partidul lui George Simion
Inițiatorii proiectului de lege explică, în expunerea de motive, care sunt argumentele. AUR arată că modificările legislative propuse vizează îmbunătățirea și sporirea competenței în exercitarea funcțiilor publice sau de demnitate publică la nivel local. Aceste modificări au scopul de a promova în mod constant în cadrul acestor instituții primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și consilieri județeni persoane competente, integre și diligente. De asemenea, se urmărește prevenirea apariției corupției la nivel local. Se are în vedere și descurajarea formării baronilor locali și a feudelor locale sau zonale.
Măsurile propuse de AUR prin proiectul de lege își propun să eficientizeze și să îmbunătățească competența în exercitarea funcțiilor publice sau de demnitate publică la nivel național. Aceste măsuri urmăresc promovarea constantă în Senat și Camera Deputaților a unor parlamentari noi. Ei trebuie să fie extrem de bine pregătiți, onești și patrioți. Scopul este prevenirea corupției la nivel parlamentar.
Promovarea în funcții a unor persoane integre
Inițiativa legislativă vizează să eficientizeze și să îmbunătățească competența în exercitarea funcțiilor publice sau de demnitate publică la nivel internațional. Aceasta are ca obiectiv promovarea continuă în Parlamentul European a unor persoane integre. Ele trebuie să fie capabile și extrem de bine pregătite. AUR vrea politicieni onești și patrioți. Ei trebuie să pună accent pe sprijinirea intereselor și prestigiului României.
Proiectul a fost depus la Senat, care este primul organ sesiza. Camera Deputaților este organul decizional.