Nicolae Ciucă: Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, cu două excepții

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat marți, 7 noiembrie 2023, că toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Vor exista, însă, două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

În cadrul ședinței de guvern, s-a hotărât ca Executivul să lupte în continuare împotriva evaziunii fiscale din România.

„Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință.

Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Pe de altă parte, am convenit, împreună, că vom continua cu fermitate lupta cu evaziunea fiscală în România și vom promova, de comun acord, măsuri în acest sens”, a scris, marți, Nicolae Ciucă pe contul lui de Facebook.

Limitarea plăților cash nu e o noutate

Limitarea plăților cash nu e o noutate. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a vorbit despre subiectul limitării plăților cash în România. Potrivit spuselor sale, această restricție există din 1996. Scopul este prevenirea abuzurilor și asigură transparența în tranzacțiile financiare.

Limitarea se referă la plățile cash către un singur agent economic, fiind impus un plafon zilnic de 5.000 de lei, care anterior era de 10.000 de lei. Cu alte cuvinte, limita nu se referă la suma totală ce poate fi cheltuită, ci la suma cheltuită la un singur comerciant.

Adrian Câciu a menționat, totodată, că discuțiile cu privire la această limitare continuă în cadrul Executivului. Una dintre principalele direcții de discuție este ajustarea limitei pentru IMM-uri, astfel încât să nu apară blocaje în tranzacțiile zilnice. Se consideră că o limită mai mare de 5.000 de lei ar fi necesară pentru a nu afecta activitățile unor afaceri.

„Între persoanele fizice nu există această oprelişte. Există o limitare la plăţile către un comerciant. Unde trebuie într-adevăr … s-a tranşat această problemă, să nu profite terţii, cum a fost cu sistemul bancar care a anunţat că o să crească comisioane, lucrurile acestea s-au tranşat”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru Prima News.

Adrian Câciu a mai spus că „dacă mai încape o discuţie este poate între companiile mici. Să fie mai mult de 1.000 de lei. Era 5.000 de lei. Trebuie o discuţie.” Din ce înţelege el, există discuţiile astea la nivel de guvern, cu ministrul de Finanţe, cu IMM-urile să vadă exact care este nivelul care să nu conducă la un blocaj între micile companii.