Clienţii cu conturi curente în lei îşi vor putea schimba mai uşor banca. Noile facilităţi ocolesc însă conturile în valută şi clienţii care au primit dispozitive de accesare a serviciilor de internet banking.
Mutarea conturilor curente în lei de la o bancă la alta va putea fi făcută mai repede şi cu mai puţină birocraţie de clienţii persoane fizice ai unui grup de instituţii de credit (cele care vor adera la regulile stabilite de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) privind mobilitatea conturilor). Până la mijlocul săptămânii trecute, însă, nicio bancă autohtonă nu trimisese Asociaţiei cererea de adeziune la aceste reguli, dar mai mulţi bancheri afirmau că urmează să fac acest pas. UniCredit Țiriac, OTP, Volksbank şi Citi Bank sunt câteva din băncile care ar urma să adopte regulile stabilite de ARB după ce Comisia Europeană a criticat industria autohtonă că nu s-a autoreglementat în termenul solicitat.
Mobilitatea conturilor îi va scuti pe cei care doresc să-şi schimbe banca de câteva drumuri şi de completarea mai multor formulare. De hârţogărie se va ocupa banca nouă. Clienţii vor suporta însă costurile mutării contului – comisioane pentru transferul banilor, taxe poştale sau tarife pentru alte servicii de comunicaţii.
Conturi „legate“ de bancă
Pentru câteva tipuri de conturi, clienţii nu vor putea beneficia de noile facilităţi. Sunt exceptate, în primul rând, conturile în valută, în care populaţia avea, la finele lunii februarie, echivalentul a peste 10 miliarde de lei, în timp ce disponibilităţile la vedere în lei depăşeau 15 miliarde de lei. Nici toate conturile curente în monedă naţională nu intră însă în categoria celor mobile: sunt exceptate cele ataşate depozitelor sau cele care au activat serviciul de internet banking, pentru care clientul a primit un dispozitiv special ce trebuie returnat înainte de închiderea contului. În aceste situaţii, vechile conturi nu vor fi închise, deci vor acumula comisioane de administrare.
Conturile în care nu mai sunt bani pentru a acoperi comisionul de închidere sau care au sold negativ nu pot fi închise.
Cum funcţionează mobilitatea conturilor
Clienţii care vor dori să-şi mute contul la o altă bancă pot opta ca noua instituţie de credit să se ocupe de întreaga parte birocratică pe care o presupune acest proces. După ce îşi deschid un cont curent la noua bancă, aceştia completează cererea de mutare a contului, menţionând atât noul IBAN, cât şi pe cel vechi. După ce aprobă cererea de transfer a contului, banca veche va înştiinţa noua instituţie de credit despre ordinele de debit direct, ordinele de plăţi deja programate şi despre cele care au data plăţii programată în viitor. Noua bancă urmează să activeze aceste ordine într-un termen de maximum şapte zile.
Există însă posibilitatea ca mutarea contului să dureze mai mult dacă la contul respectiv sunt ataşate carduri. „Estimăm că poate dura între o săptămână şi o lună, în funcţie de disponibilitatea băncii de la care clientul doreşte să se mute şi de produsele ataşate acestui cont. De exemplu, dacă există carduri ataşate şi tranzacţii în curs de decontare, se va aştepta mai întâi finalizarea decontării, abia apoi putându-se închide contul“, explică Simona Stanciu, director adjunct Managementul Produselor pentru Persoane Fizice de la OTP Bank.
Cei care îşi mută contul la o altă bancă trebuie să le comunice tuturor celor care urmează să le vireze bani care sunt noua bancă şi noul cod IBAN.
7 zile este termenul maxim în care banca nouă va activa ordinele de plăţi din contul curent în lei deschis de client