Lindsell Enterprises Ltd. intentioneaza sa achizitioneze un numar de 12.090.697 actiuni emise de S.C. Electroaparataj (simbol ELJ), reprezentand 9,20% din capitalul social actual, la un pret de 1.700 lei/actiune. Ofertantul detine 9,6% din actiunile ELJ, iar impreuna cu Broadhurst Investments Limited, detine 40,79%. Daca in perioada 23.05 – 11.06.2001 se vor subscrie toate actiunile pentru care este facuta oferta, Lindsell Enterprises Ltd. va detine 49,99% din capitalul societatii bucurestene.
Electroaparataj SA are ca obiect de activitate productia si comercializarea de aparataj electric si bunuri de larg consum, iar capitalul social, de 131.427.536 mii lei, este impartit in 131.427.536 actiuni nominative cu valoarea nominala de 1.000 lei.
Valoarea actuala a capitalului social este insuficienta pentru ca societatea sa fie mentinuta la categoria I a Bursei de Valori dupa data de 1 iulie; daca nu se doreste o eventuala retrogradare la categoria a II-a, atunci este indicata o majorare urgenta a capitalului, cea mai simpla si rapida metoda fiind includerea diferentelor din reevaluare, in suma de 68,9 miliarde lei.
Pe primele trei luni din 2001, societatea a realizat un profit net de 12,5 miliarde lei, in crestere cu 38% fata de perioada similara a anului 2000, in timp ce cifra de afaceri a crescut cu 45,9%, de la 78,6 miliarde lei la 114,8 miliarde lei. Diminuarea rezultatului favorabil din exploatare, pentru aceeasi perioada, de la 11,24 miliarde lei (martie 2000) la 8,68 miliarde lei a fost compensata de rezultatul financiar care s-a apreciat de la 0,5 miliarde lei la 7,5 miliarde lei (crestere de peste opt ori a veniturilor financiare).
Profitul net pe actiune (EPS) era, la 31 martie, de 95 lei, iar indicatorul pret/castig (PER) este de 13,65, fata de 11,05 la sfarsitul lui martie 2000. Fata de sfarsitul anului trecut, valoarea contabila a unei actiuni a crescut cu 3,8%, de la 2.497 lei la 2.594 lei/actiune, iar raportul dintre valoarea contabila si pretul de tranzactionare a scazut de la 2,7 la 2,0.
Valoarea totala a dividendelor aferente anului trecut a fost de 7,3 miliarde lei, iar rata de distributie a dividendului (din profitul net) a fost de 16,8% fata de 18,56% in 1999.
Pentru anul curent s-a prevazut realizarea urmatorilor indicatori: venituri totale de 509,3 miliarde lei, cheltuieli totale de 441,3 miliarde lei si un profit brut de 55,8 miliarde lei.
Pe parcursul lunii mai, pretul de tranzactionare a evoluat pe un trend puternic ascendent, de la 1.190 lei/actiune (2 mai) la 1.580 lei/actiune (23 mai). Daca speculatiile privind acordarea de actiuni cu titlu gratuit determinau aprecieri ale cursului pana la 1.400 lei/actiune, lansarea ofertei de cumparare a dus la o crestere de la 1.390 lei la 1.580 lei/actiune in data de 18 mai, urmata de stabilizarea la acest nivel.
ETN ar putea deveni societate inchisa
In perioada 22.05 – 10.06.2001 se desfasoara si oferta de preluare a societatii Electrotehnica Bucuresti (simbol ETN) de catre acelasi fond, care intentioneaza sa achizitioneze un numar de 180.528 actiuni, reprezentand 34,35% din capitalul social, la pretul de 40.000 lei/actiune.
Lindsell Enterprises Ltd. detine 10,43% din actiunile ETN, iar impreuna cu persoanele implicate, SC Romarta 2000 SRL (50,56% din capital) si Broadhurst Investment Limited (3,68%) ajunge sa detina 64,65% din numarul total al actiunilor emise.
Electrotehnica are ca obiect de activitate productia si comercializarea de aparate pentru distributie si comanda electrica, iar capitalul social de 12.770.200 lei este impartit in 510.808 actiuni nominative cu valoarea nominala de 25.000 lei. Valoarea minima a capitalului social dupa 1 iulie trebuie sa fie de aproximativ 50 miliarde lei, in ipoteza unei rate de schimb leu/euro de 25.000, altfel societatea risca sa fie delistata de la cota bursei. Diferentele din reevaluare sunt insuficiente (8,8 miliarde lei) si, pentru mentinerea la aceasta categorie, singura solutie este o oferta primara de actiuni.
Pe primul trimestru al anului curent, cifra de afaceri a fost de 12,9 miliarde lei, in crestere cu 61% fata de aceeasi perioada din 2000, iar profitul net obtinut, de 1,7 miliarde lei, a fost cu 22,5% mai mare.
Indicatorul PER s-a dublat fata de anul trecut, de la 3,38 la 7,11, iar profitul net pe actiune este de 3.516 lei. Valoarea contabila, de 90.776 lei/actiune, determina un raport fata de pretul de tranzactionare de 3,63.
Pentru anul 2001 s-a prevazut realizarea urmatorilor indicatori: venituri totale de 67,16 miliarde lei, cheltuieli totale de 55,3 miliarde lei si un profit brut de 11,8 miliarde lei.
Pretul de tranzactionare se afla pe un trend ascendent, in special de la mijlocul lui aprilie, cand se realizau tranzactii la 23.000 – 25.000 lei/actiune. In sedinta din 23 mai s-a atins si maximul istoric de tranzactionare, de 43.000 lei/actiune. Inchiderea curenta, de 43.000 lei/actiune, este cu 150% mai mare decat media ultimelor 200 sedinte de tranzactionare; volumul mediu zilnic pentru ultimele zece sedinte este in usoara crestere fata de media ultimelor 200 sedinte: 800 actiuni/zi, fata de 694 actiuni/zi.
Lindsell cumpara actiuni angro
31 mai 2001, 12:00
Ultima modificare în 31 mai 2001, 15:00
Lindsell Enterprises Ltd. intentioneaza sa achizitioneze un numar de 12.090.697 actiuni emise de S.C. Electroaparataj (simbol ELJ), reprezentand 9,20% din capitalul social actual, la un pret de 1.700 lei/actiune. Ofertantul detine 9,6% din actiunile ELJ, iar impreuna cu Broadhurst Investments Limited, detine 40,79%. Daca in perioada 23.05 - 11.06.2001 se vor subscrie toate actiunile pentru care este facuta oferta, Lindsell Enterprises Ltd. va detine 49,99% din capitalul societatii bucurestene.El
Etichete: arhiva,
leu,
miliard
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook