Liniile aeriene reduc numărul lingurilor din avioane, pentru a economisi combustibil

Companiile aeriene au redus numărul lingurilor şi au renunţat la revistele din avioane, pentru a le face mai uşoare şi a economisi combustibil în timpul crizei, relatează The Telegraph, citând International Air Transport Association (IATA). În Statele Unite ale Americii, Northwest Airlines a scos lingurile din pachetul de tacâmuri dacă felul de mâncare nu impune folosirea acestora. Această companie nu este singura care a luat astfel de măsuri, potrivit lui Paul Steele, reprezent a

Companiile aeriene au redus numărul lingurilor şi au renunţat la revistele din avioane, pentru a le face mai uşoare şi a economisi combustibil în timpul crizei, relatează The Telegraph, citând International Air Transport Association (IATA).

În Statele Unite ale Americii, Northwest Airlines a scos lingurile din pachetul de tacâmuri dacă felul de mâncare nu impune folosirea acestora. Această companie nu este singura care a luat astfel de măsuri, potrivit lui Paul Steele, reprezent al IATA.

Reprezentanţii unei alte companii, JAL din Japonia, au luat toate obiectele încărcate într-o aeronavă 747 şi le-au pus pe podeaua unei săli de sport dintr-o şcoală pentru a vedea de ce lucruri au într-adevăr nevoie. Ei au scos o din tacâmuri pentru a scădea greutatea avionului.

„Când se vorbeşte de un astfel de avion, cu 400 de persoane la bord, cărora le sunt servite două sau trei mese într-un zbor, asta poate salva câteva kilograme. Poţi să îţi dai seama cât combustibil consumă într-un an şi putem vorbi de o sumă considerabilă”, a spus Steele.

Alte companii au venit cu tot felul de iniţiative ingenioase pentru a uşura aeronavele.

Revistele au fost scoase şi companiile au pus cataloagele lor de duty-free pe ecranele de televizor din avion.”Companiile verifică ce iau la bord. Acum spun că dacă transportă o sută de pasageri, ei iau doar ce au nevoie”, a spus Steele.Totodată este încărcată mai puţin apă, atât îmbuteliată cât şi în rezervor.

Următoarea generaţie de scaune de aeronave ar putea fi cu până la 30 la sută mai uşoare decât actuala generaţie, aluminiul fiind înlocuite de un compus.

Fibra de carbon ranforsată este folosită pentru ecranele de televiziune din avion, ceea ce înseamnă o reducere a greutăţii de până la jumătate din cea iniţială.

Multe dintre iniţiative sunt luate din cauza scumpirii combustibilului. dar companiile sunt presate să reducă şi emisiile de carbon.

În acelaşi timp, industria caută să utilizeze combustibili alternativi, fără carbon. Mai multe companii, inclusiv Virgin Atlantic, Continental şi Air New Zealand, au încercat să zboare pe surse alternative de energie, precum algele. Se anticipează că astfel de combustibili, care par că merg la fel, dacă nu chiar mai bine decât convenţionalul kerosen, vor primi aprobarea în ceea ce priveşte siguranţa anul viitor. Dar având în vedere costul iniţial foarte mare, nu vor fi comercializate la scară largă înainte de jumătatea următoarei decade.

SURSA: Mediafax

DETALII:

Criza le dă companiilor aeriene idei trăznite