Aproape jumătate (44%) dintre companiile din Europa de Est, inclusiv România, afirmă că lipsa competenţelor sau a expertizei personalului IT le împiedică sau le-au împiedicat să avanseze în transformarea digitală, în timp ce ameninţările cibernetice reprezintă cea mai mare provocare în următorul an, relevă datele un raport de specialitate, publicat joi.
Conform cercetării Veeam 2020 Data Protection Trends, transformarea Digitală (DX) se află în topul agendei celor mai mulţi lideri de afaceri, iar cheltuielile cu această tendinţă sunt estimate că vor ajunge la 7,4 trilioane de dolari între 2020 şi 2023, ceea ce înseamnă o rată anuală compusă de creştere (CAGR) de 17,5%.
Fiecare companie a avut astfel de perioade
Pe acest fond, însă, aproape fiecare companie a recunoscut că a trecut printr-o perioadă de nefuncţionare, unu din zece servere având întreruperi neaşteptate în fiecare an cu probleme care durează ore întregi şi costă sute de mii de dolari.
„Respondenţii au declarat că datele furnizate prin intermediul IT-ului au devenit inima şi sufletul majorităţii organizaţiilor, astfel încât nu e o surpriză faptul că echipele IT consideră importantă „protecţia datelor” şi includ aici nu doar copierea de rezervă şi restaurarea datelor, ci şi extinderea capacităţilor de afaceri. Cu toate acestea, multe organizaţii (40%) încă se bazează pe sisteme de generaţie veche pentru a-şi proteja datele fără a aprecia pe deplin impactul negativ pe care îl poate avea asupra activităţii lor.
Majoritatea (95%) organizaţiilor suferă întreruperi neaşteptate, iar o întrerupere durează în medie 117 minute (aproape două ore). În acest context, organizaţiile consideră că 51% dintre datele lor ca fiind de „Prioritate ridicată” faţă de „Normal”. O oră de inactivitate de la o aplicaţie cu „Prioritate ridicată” este estimată la 67.651 dolari, în timp ce pentru o aplicaţie „Normal” este de 61.642 dolari. Având un astfel de echilibru între prioritatea ridicată şi costurile normale în procente şi costuri de impact, este clar că „toate datele contează” şi că perioadele de inactivitate sunt intolerabile oriunde în mediile actuale”, se arată în concluziile studiului.
Organizațiile globale au cel mai mult de suferit
Raportul de specialitate evidenţiază faptul că provocarea nr. 1 care va avea impact asupra organizaţiilor globale în următoarele 12 luni este ameninţarea cibernetică (32%). În Europa de Est, inclusiv România, cea mai mare provocare în următoarele 12 luni este incertitudinea economică (29%), urmată de punerea în aplicare a reglementărilor (26%) şi deficitul de competenţe pentru implementarea tehnologiei (26%).
De asemenea, lipsa bugetului pentru iniţiativele noi (30%) este considerată a avea cel mai mare impact asupra protecţiei datelor în companiile din estul Europei şi Rusia, în timp ce lipsa de personal care lucrează la iniţiative noi (27%) şi lipsa de vizibilitate asupra performanţei operaţionale (18%) reprezintă, la rândul lor, probleme.
Există decalaje de disponibilitate
Potrivit sursei citate, trei din cinci organizaţii din Europa de Est (60%), inclusiv România, au un „decalaj de disponibilitate” între cât de repede pot recupera aplicaţiile faţă de cât de repede trebuie să le recupereze. Media globală a aceluiaşi indicator este de 73%.
Totodată, aproape jumătate (44%) dintre respondenţii din Europa de Est au declarat că lipsa competenţelor sau expertizei personalului IT împiedică sau a împiedicat organizaţia lor să avanseze în Transformarea Digitală, alte bariere semnalate fiind dependenţa de sistemele de generaţie veche (35%), lipsa achiziţionării de echipamente din partea managementului (31%), bugete limitate (27%) şi lipsa de timp (24%).
În medie, peste un sfert (27%) dintre datele organizaţiilor din Europa de Est sunt salvate în cloud printr-un furnizor de Backup ca servicii (BaaS), medie similară cu cea înregistrată la nivel global.
Pe de altă parte, analiza de specialitate arată că, în medie, 14% dintre datele pe care le deţin companiile din Europa de Est nu sunt protejate, iar două din cinci organizaţii (41%) intenţionează să utilizeze backup-ul bazat pe cloud gestionat de către un furnizor BaaS, în următorii doi ani. În acest caz, ponderea este mai mică decât media globală, de 43%.
Raportul, comandat de Veeam companiei Vanson Bourne, a fost realizat la începutul anului pe un eşantion de 1.550 de lideri de afaceri, dintre care 193 din România.
Veeam, lider în soluţiile de Backup care furnizează Cloud Data Management, are peste 375.000 de clienţi în întreaga lume, inclusiv 82% din Fortune 500 şi 67% din Global 2.000.