Ii admir pentru dezinvoltura cu care au migrat de la „a adapta” la „a copia si adapta”. Ii admir pentru ca reusesc sa faca in mod transparent acest lucru si reusesc sa fie convingatori in a nega evidenta.
Incep sa-i invidiez pe plagiatorii campaniilor publicitare. Pentru ca reusesc succesul facil, imediat. Iar acesta este visul ascuns al nostru, al tuturor, nu-i asa? Ii invidiez pentru ca se dezic de subtilitate, pentru ca semneaza cu mandrie campaniile rasunatoare ale colegilor de pe aiurea, pentru ca reediteaza local succese internationale ale unor campanii deja premiate, deja notorii.
In efortul nostru pentru creativitate transpiram zilnic (99%, cum impartasesc unii colegi de breasla din filozofia companiei lor) si incercam a ne hrani inspiratia cu exemple de campanii celebre, vizionam casete cu spoturi ale produselor internationale din aceeasi categorie, rasfoim reviste cu exemple de printuri expresive, studiem cazuri de succes, cautam in banci de imagini germenele conceptului pe care noi sa-l propunem, sa-l dezvoltam. si cum „cartile din carti se scriu”, in clipa in care am descoperit conceptul, il preluam. Din pacate, adesea cu tot cu executie. Ca tot a fost validata!
Intrebati despre asemanarea (pana la identitate) campaniei locale cu cea internationala, colegii pe care ii admir si ii invidiez au doua variante de raspuns; fie spun ca este o coincidenta stupefianta si poate ca inregistrand vreodata in subconstient reperele campaniei „sursa” au dezvoltat-o logic, si-atunci desigur seamana; fie, spun ei, este vorba de un acelasi concept, generos, dezvoltat pe un insight de consumator (comun, asadar, tuturor consumatorilor), care a functionat, dar caruia agentia romaneasca i-a adaugat o alta dimensiune.
Ambele argumente sunt subrede si reusesc doar in mica masura sa alunge indoielile si sa articuleze profesionalismul.
Ma amuza eforturile „plagiatorilor” de a-si construi credibilitatea si ma intriga faptul ca reusesc, cu fiecare noua realizare de acelasi tip sa (se) amageasca privind performanta, privind profesionalismul, privind creativitatea lor.
Cred ca acest fenomen tine, din nou, de lipsa noastra de maturitate profesionala, tine de obiceiurile salbatice ale etapei de „segmentare” a industriei, tine de disperarea cu care incercam sa ne diferentiem, tine de neputinta, tine de nesiguranta, tine de lipsa propriilor valori; acest fenomen are legatura cu complexul de inferioritate al unora dintre noi, are legatura cu lipsa de scrupule si cu „sarlatanismul profesional”.
Astfel incat m-am putut referi la doar cateva firave sentimente pozitive ce le nutrim pentru competitorii nostri „inspirati”, caci, oricat am incercat, n-am reusit sa identific in jurul lor valoarea fundamentala, sentimentul nobil, profund, la care aspira adevaratii profesionisti: respectul!
