Problema cea mai acută rămâne în sudul şi sud-estul ţării, unde, din cauza lipsei heliporturilor sau aeroporturilor, elicopterele SMURD nu pot ateriza pe timp de noapte.

"Dacă luăm oraşele mici, dacă nu vorbim de helipunct, de zonele amenajate să poată ateriza elicopterul şi noapte pentru preluare de pacienţi, sunt multe şi în sudul ţării mai ales. Încă în nordul ţării este mai uşor pentru că avem mai multe aeroporturi, în sudul ţării infrastructura nu prea este dezvoltată. Dacă luaţi nordul ţării aveţi Mureş, Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Timişoara, toate au aeroporturi, deci în cursul nopţii putem să le folosim. Dacă luaţi zona de sud, în afară de Bucureşti, Constanţa, Tulcea acum, nu ştiu cine mai are în zona de sud. Aici trebuie amenajate zone de aterizare şi autorităţile locale chiar trebuie să se implice în rezolvarea acestei probleme că nu este un capăt de ţară. Problemele majore sunt autorizaţiile care sunt anevoioase şi foarte grele de obţinut de la Autoritatea Aeronautică Civilă şi sunt foarte costisitoare. Deci autorizaţia este problema şi nu neapărat construcţia propriu-zisă a helipunctului", a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Judeţele din nordul şi vestul României sunt mai pregătite pentru asigurarea intervenţiilor pe cale aeriană, potrivit secretarului de stat.

Cititi mai mult pe mediafax.ro