Deşi îndelung aşteptate de investitori, soluţiile de redresare economică propuse de aministraţia Obama nu au reuşit să readucă optimismul în pieţe. Aversiunea investitorilor faţă de risc a dus indicele Dow Jones foarte aproape de nivelul minimelor din noiembrie 2008. Dacă atunci indicele cobora sub 7.600 în condiţiile unei volatilităţi neobişnuite, atingerea aceluiaşi nivel la o volatilitate redusă cu 33% nu face decât să legitimizeze preţurile curente. Planul de stimulare economică ratificat marţea trecută de Barack Obama pune la dispoziţia autorităţilor 787 de miliarde de dolari pentru crearea şi salvarea a trei milioane şi jumătate de locuri de muncă şi pentru stimularea consumului. Dacă investiţiile în infrastructură vor avea impact în piaţa forţei de muncă abia din 2010, Washingtonul speră ca beneficiile fiscale acordate afacerilor mici să încetinească ritmul concedierilor. Pentru stimularea consumului, planul prevede o deducere fiscală de 400 de dolari pentru fiecare contribuabil. Folosirea acestor bani pentru a „mima“ o creştere permanentă a veniturilor este de apreciat pentru că încurajează consumul în defavoarea economisirii, însă mulţi critici consideră suma insuficientă pentru a avea un efect sensibil asupra produsului intern brut. Mai mult, economia americană a pierdut în 2008 trei milioane de locuri de muncă şi încă şase sute de mii numai în luna ianuarie 2009. În condiţiile păstrării acestui trend, chiar dacă planul îşi atinge toate obiectivele propuse, perioada 2009–2010 va înregistra o creştere a şomajului, de la 7,6% în prezent la 9-9,5%. Deşi suma de 787 de miliarde nu este mică după niciun standard, administraţia Obama nu foloseşte aceşti bani pentru a soluţiona direct şi concertat problemele reale ale economiei: creşterea şomajului, scăderea preţului caselor şi menţinerea unui sistem bancar funcţional. Acţiunile administraţiei par să aibă doar menirea de a atenua o contracţie economică violentă. În aşteptarea unor iniţiative politice mai viguroase, investitorul rămâne cu realitatea unui sistem bancar insolvent, cu o industrie auto neprofitabilă şi cu cincisprezece milioane de oameni pe cale să îşi piardă casele.
Lipsurile unui plan de miliarde
25 februarie 2009, 00:00
Ultima modificare în 25 februarie 2009, 02:00
Deşi îndelung aşteptate de investitori, soluţiile de redresare economică propuse de aministraţia Obama nu au reuşit să readucă optimismul în pieţe. Aversiunea investitorilor faţă de risc a dus indicele Dow Jones foarte aproape de nivelul minimelor din noiembrie 2008. Dacă atunci indicele cobora sub 7.600 în condiţiile unei volatilităţi neobişnuite, atingerea aceluiaşi nivel la o volatilitate redusă cu 33% nu face decât să legitimizeze preţurile curente. Planul de stimular
- Vânzări masive în regiune
- Evolutia portofoliului virtual capital în 2009 / -3.370,92 (-24,95%)
- Aşteptările privind dividendele agravează colapsul acţiunilor SIF
- Utilităţi pe termen lung
- Riscurile rămân moderate în Est
- Băncile cer reguli mai puţin dure pentru restanţieri
- Garanţii de criză la poliţele de viaţă
- Creditele pentru IMM vor fi protejate şi împotriva devalorizării imobilelor
- Ianuarie mai «roşu» decât cele mai pesimiste aşteptări ale investitorilor
- Succesul planului american de stimulare a economiei se va vedea în 2010