Lista adăposturilor de protecție civilă din România! Unde te poți ascunse în caz de urgență?

În lumina situației curente, InfoCons vine în sprijinul cetățenilor cu Aplicația Gratuită InfoCons, care oferă informații în 33 de limbi și este unică la nivel internațional. Această aplicație este dezvoltată independent și transparent, având o strânsă legătură cu Programul de Informare la nivel internațional pentru Protecția Consumatorilor. În cadrul acestei aplicații, puteți găsi:

  • Numerele de urgență și contactele utile la nivel județean, național și internațional, care pot fi apelate și accesate offline în secțiunea SOS.

Aplicația InfoCons include numere pentru Urgențe, Ambulanță, Poliție, Pompieri, Protecția Consumatorului, Protecția Copilului etc., toate în secțiunea SOS. Această secțiune este accesibilă printr-un buton dedicat, amplasat pe pagina principală a aplicației, pentru a fi la îndemâna oricărui cetățean în momentele de nevoie.

  • Harta cu adăposturile de protecție civilă din România, care poate fi consultată în funcție de locația fiecărui cetățean.

Aplicația InfoCons vine în întâmpinarea consumatorilor cu o serie de facilități în secțiunea SOS, inclusiv lista adăposturilor de protecție civilă din România. Astfel, în funcție de preferințele fiecărui utilizator, aplicația generează automat harta cu adăposturile de protecție civilă disponibile în zona respectivă. În situații de urgență majoră, utilizatorii pot consulta această hartă pentru a identifica cele mai apropiate adăposturi pentru protecție civilă. În întreaga țară, sunt disponibile 4538 de astfel de adăposturi, distribuite în toate județele României.

Dreptul la informare este un pilon fundamental al societății

Dreptul la informare este un pilon fundamental al societății, iar în special în contextul situațiilor de urgență, acest drept capătă o importanță deosebită. În momentele critice, fiecare minut este crucial și poate face diferența. Astfel, simplificarea procesului de accesare a numerelor de urgență prin integrarea acestora într-o singură aplicație înseamnă economisirea unor minute prețioase, care pot fi decisive în anumite circumstanțe.

„În contextul geopolitic și situației globale de securitate, accesul direct, GRATUIT și nemijlocit la informare cu privire la soluționarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgență, trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie, sex, vârsta, religie, cetățenie și în acest considerent, InfoCons aduce în premieră, la nivel global, prima soluție unitară prin care cetățeanul poate avea acces direct, simplu și eficient la numere de telefon de urgență în cadrul Aplicației Inovative, Unice la nivel global, InfoCons”, a explicat Sorin Mierlea, actualul președinte InfoCons.

Sorin Mierlea
SURSA FOTO: InfoCons