Peste 10.000 de municipalități s-au înscris în portalul #WiFi4EU al Uniunii Europene prin care se vor implementa a rețele de Wi-Fi gratuit, a informat vineri Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect, potrivit Digi24.
Printre municipiile din România înscrise deja se numără Aiud, Sebeș, Alba Iulia, Blaj, Arad, curtea de Argeș, Câmpulung, Pitești, Bacău, Oradea, Bistrița, Botoșani, Dorohoi, Făgăraș, Brăila, Brașov, Râmnicu Sărat, Buzău, Călărași, Caransebeș, Cluj, Dej, Turda, Constanța, Medgidia etc.
Aici aveți acces la lista localităților din România care s-au înscris pentru a beneficia de acest proiect.
Programul, al cărui principiu a fost anunţat în 2016 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său despre „starea Uniunii”, vizează să distribuie în 6.000, până la 8.000 de oraşe şi sate, din toate statele membre, „bonuri de cumpărături” în valoare de 20.000 de euro, care să permită realizarea lucrărilor de instalare a internetului wireless.
Ideea este simplificarea la maxim a procedurilor pentru a face acest serviciu accesibil inclusiv pentru primarii de sătucuri, care nu sunt la curent cu formalităţile europene, uneori complexe.
Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii colectivităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare.
Companiile, în baza bonului, se vor adresa apoi autorităţile europene, pentru a fi plătite.
Colectivităţile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet.
Bonurile vor fi distribuite pe principiul „primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă.