Lista scurtă de 2-3 ofertanţi pentru faza finală a procesului de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea (FP) va fi decisă luni, comisia de selecţie prelungind termenul limită, precizează Mediafax.
„Comisia a decis să mai analizeze datele din unele oferte şi a prelungit termenul limită. Luni se va anunţa lista scurtă a companiilor care vor participa în faza finală de selecţie a administratorului”, au declarat pentru Mediafax surse apropiate procesului de selecţie.
La începutul lunii mai, comisia a decis că procesul de selecţie a administratorului FP va continua cu cinci dintre cei opt ofertanţi iniţiali, aceştia fiind acceptaţi pentru etapa dialogului competitiv.
Cei cinci ofertanţi – Aviva Investors Global Services, Blackrock Investment Management, Franklin Templeton Investments, ING Investment Management şi Morgan Stanley Investment Management – s-au calificat pentru a participa la etapa a doua a procedurii de selecţie, respectiv etapa dialogului competitiv.
„Ca urmare a dialogului competitiv purtat cu ofertanţii, Comisia de Selecţie a agreat astăzi (marţi, n.r.) forma finală a contractului de administrare, forma finală care va fi transmisă candidaţilor pentru a obţine acceptul acestora până vineri, 22 mai (…), în conformitate cu cerinţele din documentaţia de selecţie”, se arată într-un comunicat al comisiei.
Reprezentanţii comisiei menţionează totodată că, având în vedere stadiul procedurii de selecţie, durata celei de-a doua etape a fost prelungită de la zece la 15 zile lucrătoare.
Potrivit regulamentului de organizare a licitaţiei internaţionale, comisia va selecta doi, maxim trei finalişti, care vor intra în licitaţia propriu-zisă, în plic închis, care va viza doar ofertele financiare finale. Candidaţii calificaţi vor primi invitaţia de a depune ofertele finale în cel mult două zile de la închiderea fazei a doua şi vor avea la dispoziţie alte două zile pentru a trimite documentele.
Termenul limită de depunere a ofertelor finale va reprezenta şi închiderea licitaţiei, documentele urmând să fie deschise în aceeaşi zi.
În ianuarie, opt companii au depus ofertele de participare la selecţia administratorului FP. Julius Baer, Credit Suisse & OTP şi FINAG Holding nu au trecut de prima etapă de selecţie.
Creat ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operaţional, ca societate pe acţiuni înregistrată la Registrul Comerţului, în decembrie 2005.
Sursa: Mediafax