Lista țărilor care ar putea fi adevărate „bombe virale”. Epidemia a revenit în forță

Bangladesh, dar nu numai. Există multe locuri din lume în care pandemia de coronavirus accelerează şi care ar putea fi adevărate „bombe virale” pentru Italia care cu greu, și la aproape cinci luni după primele cazuri de contaminare atestate, începe să respire, în aşeptarea tratamentelor și vaccinurilor care vor pune capăt situaţiei.

Una din aceste „bombe virale” soseşte, de exemplu, din Balcani. În Serbia, unde epidemia a revenit în forţă, autoritățile au reinstaurat unele restricții. În special la Belgrad, oraş decretat ca fiind principalul focar al  noului val de infecţii, a fost proclamată „starea de urgență”. De asemenea, numărul infectărilor a crecut şi în Bosnia și Croația, potrivit lastampa.it

O situație potențial explozivă pentru nordul Italiei: „ruta balcanică ne îngrijorează mult, deoarece e vorba de un flux de oameni scăpați de sub control, cu multe persoane tinere care, în cazul în care sunt afectate de Covid, sunt foarte probabil asimptomatice și, prin urmare, pot fi o sursă de posibile infecții”, a explicat viceguvernatorul delegat cu sănătatea din regiunea Friuli Venezia Giulia, Riccardo Riccardi, referindu-se la surplusul pandemic din zona fostei Iugoslavii.

Și, tocmai din acea zonă, derivă focarul din regiunea Veneto, care l-a înfuriat atât de mult pe guvernatorul Luca Zaia, membru al partidului Liga Nordului.

Antreprenorul din Vicenza, depistat pozitiv la Covid-19 și care se află internat la terapie intensivă,  tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Balcani. Ceea ce înseamnă că Italia trebuie să fie foarte atentă la locurile din care se întorc persoanele care intră în ţară. Același lucru este valabil și pentru România, Bulgaria și Moldova, unde s-a înregistrat o creștere a cazurilor. Miercuri, Austria, care a înregistrat aproape 100 de cazuri noi, i-a sfătuit pe cetățeni să nu călătorească în aceste țări. Însă situația pare a fi și mai explozivă în afara Europei.

60 de mii de noi cazuri pozitive

În Statele Unite ale Americii, în ultimele 24 de ore au fost constatate aproximativ 60 de mii de noi cazuri pozitive, un adevărat record. Cu vârfuri deosebit de importante în state precum Florida și Texas. Numărul total de cazuri din SUA se apropie de trei milioane, conform datelor de la Johns Hopkins University. Numărul morților este şi el din ce în ce mai mare: peste 131.000, tot conform datelor de la Johns Hopkins. Ceea ce înseamnă că trebuie să fim atenți şi la pasagerii care se întorc din America.

Acelaşi lucru pentru cei care vor încerca să se întoarcă din Brazilia unde, în acest moment, epidemia este în creștere, iar președintele republicii, Jair Bolsonaro, depistat şi el pozitiv, a bagatelizat mereu situaţia, tratând virusul drept o simplă „gripă”.

„Există unele țări din lume în care situația este relevantă din punct de vedere epidemic şi unde există o mare circulație a virușilor. Astfel încât probabilitatea de a o importa în Italia este mare”, a explicat într-un interviu pentru publicaţia Il Gazzettino, Massimo Andreoni, virolog la Policlinico Tor Vergata din Roma și director științific al Societății italiene de boli infecțioase și tropicale (Simit), referindu-se chiar la Statele Unite și Brazilia, dar și la Peru.

La această listă trebuie adăugată cu siguranță şi Columbia, unde blocajul introdus în țară pentru a face față pandemiei a fost prelungit până la 1 august. Ca să nu mai vorbim de Argentina, unde în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creștere a cazurilor: 2.979, un nou record nouă la o săptămână după revenirea la „Faza 1” a carantinei din zona epicentrului pandemic, zona metropolitană Buenos Aires (Amba).

O atenție deosebită va fi acordată și situației din Africa, unde pandemia de coronavirus a cauzat deja mai multe victime decât cele produse de Ebola între 2014 și 2016. „În mai puțin de cinci luni, virusul a luat 11.959 de vieți, depășind cele 11.308 decese din timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, între 2014 și 2016”, specifică o notă a biroului regional al Organizației Mondiale a Sănătății, după ce continentul a depășit pragul de 500.000 de infecții. Din acest motiv, pe lângă zborurile care provin din străinătate, o atenție deosebită va trebui să fie acordată şi debarcărilor.