În ciuda amânărilor pe care Guvernul nu contenește să le aplice listării companiilor deținute de stat, oficialii sunt foarte optimiști cu privire la sumele pe care le-ar putea încasa
Potrivit ultimei variante a programului de privatizări prin listarea la bursă, Nuclearelectrica ar fi trebuit să își desfășoare oferta publică inițială în cursul acestei luni. A fost chiar stabilit și consorțiul de intermediere, format din Swiss Capital și BT Securities. Numai că, în tradiția cu care ne-au obișnuit deja autoritățile, listarea nu va mai avea loc acum, fiind amânată pentru o dată ce va fi anunțată la jumătatea acestei luni. Iar amânarea vine la câteva zile de la declarația ministrului delegat pentru buget Liviu Voinea, care preciza că listarea Nuclearelectrica va avea „sigur“ loc în iunie.
Producătorul de energie nucleară are câteva probleme nu doar la capitolul investiții, unde nu reușește să găsească fonduri pentru construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, ci și la active. Conform unor brokeri, acesta este și motivul pentru care s-a amânat listarea. De altfel, în urmă cu nici două luni, Ministerul Economiei a elaborat un proiect prin care rezervele de apă grea ale Nuclearelectrica, cumpărate de la stat în perioada 2006-2011, să fie transferate cu titlu gratuit statului. Adică să fie date înapoi, deoarece rezervele, cu o valoare de 1,54 miliarde lei, au fost achiziționate cu ajutorul unor alocații de la bugetul de stat, în suma de 1,38 miliarde lei. Se pare că problemele legate de rezerva de apă grea nu sunt singurele. Ceva clarificări mai sunt necesare înainte de a căuta cumpărători pentru pachetul de 10%, în caz contrar statul fiind nevoit să vândă cu un discount semnificativ. Până acum însă, problemele nu au fost făcute publice, dar ar putea să apară la prezentarea următorului plan de listare.
Listări de sute de milioane de euro
În schimb, ministrul economiei s-a grăbit să aprobe instalarea unui nou director general la Nuclearelectrica, în persoana Danielei Lulache. O numire nu tocmai potrivită, nu doar pentru că nu are pregătire şi nici experienţă în sectorul de activitate al companiei, ci şi pentru că fosta şefă a Fondului Proprietatea, acţionar al Nuclearelectrica cu 9,7% din acţiuni, nu se află în cele mai bune relaţii cu Fondul. Cât de bine va fi primită de către potenţialii investitori numirea Danielei Lulache ar trebui să aflăm cu ocazia ofertei publice inițiale. Care, probabil, va avea loc anul acesta, cea mai puternică motivație fiind presiunile din partea FMI.
Imediat după listarea Nuclearelectrica, ar fi trebuit să aibă loc și cea a Electrica SA, distribuitorul de electricitate fiind programat pentru intrarea în ringul BVB în iulie. Numai că data s-a amânat deja, programarea fiind acum pentru octombrie. Există o parte bună în cazul acestei amânări: listarea la bursă în iulie, adică pe perioada verii, avea șanse mari să fie un eșec. Și investitorii intră în vacanță și e greu de crezut că s-ar fi înghesuit să cumpere acțiuni de pe malul mării. Mai ales în cazul în care va fi vândut un pachet de 51% din capitalul social al Electrica, nu un pachet minoritar. De altfel, și aceasta este o problemă. Numai capitalul social al companiei se ridică, în prezent, la peste două miliarde de lei, ceea ce înseamnă că, pentru ca oferta să aibă succes, investitorii vor avea de dat vreo două sute de milioane de euro. Listarea va avea loc prin emitere de acțiuni noi, în procentaj de 105% față de numărul actual. Șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitrașcu, a explicat că prin cedarea controlului la Electrica statul va avea venituri mai mari.
Tranzacționarea pe bursă a unui pachet atât de mare rămâne o problemă, mai ales pentru nivelul redus la care se află BVB. De regulă, se caută un investitor strategic pentru o privatizare atât de mare, așa cum se dorește pentru Poșta Română, pentru CFR Marfă sau pentru Complexul Energetic Hunedoara. Evident, nu este deloc ușor să găsești nici investitori strategici.
Și Complexul Energetic Oltenia ar trebui să se listeze anul acesta, însă nu există nicio dată programată. Directorul CEO, Laurențiu Ciurel, a declarat că „nu este necesar să ne listăm în acest an“, dar oricum speră să obțină „zeci sau chiar peste 100 milioane euro din oferta primară“. Deloc ușor, revenim la problema pe care o va avea și Electrica.
Ceva mai liniștită, adică mai puțin prezentă în presă, este Romgaz, a cărei listare ar trebui să aibă loc la toamnă. Dar nici producătorul de gaze naturale nu are data bătută în cuie, așa că nu este exclus să asistăm la o nouă amânare.
Mai degrabă am putea avea încredere în listarea Hidroelectrica, condiționată de ieșirea din insolvență. Potrivit administratorului judiciar, ieșirea din insolvență ar putea ave loc de la începutul lunii viitoare, iar listarea ar fi posibilă, în mod realist, la începutul lui 2014. Și dacă vorbeam de bani mulți până acum, în cazul Hidroelectrica apare o sumă de până la 400 milioane euro, pe care Remus Borza, administratorul judiciar, consideră că o poate obține. Nu a spus dacă la BVB sau în altă parte.
Nu este necesar să ne listăm anul acesta, dar sper să obținem zeci sau chiar peste 100 milioane euro din oferta primară. Știți cum este, dacă nu ești pe bursă, nu exiști!
Laurențiu Ciurel, director general, CE Oltenia
40
milioane euro este suma pe care Remus Borza susține că o poate încasa Hidroelectrica dintr-o ofertă publică inițială