Norvegia: O postare pe Facebook poate da jos Guvernul

Soarta guvernului minoritar de centru-dreapta al Norvegiei atârnă de rezultatul votului programat marţi al unei moţiuni de cenzură, depusă de opoziţie în urma unei postări controversate pe Facebook a ministrului justiţiei, relatează luni dpa.

Sylvi Listhaug, membru al Partidului Progresist populist de dreapta, a intrat sub focul criticilor după o postare din 9 martie, în care a scris că Partidul laburist de opoziţie este mai interesat de protejarea drepturilor "teroriştilor" decât de securitatea Norvegiei. 

Postarea, ilustrată cu o fotografie a miliţiei teroriste al-Shabaab, a fost făcută pe fondul criticilor sale că partidele de opoziţie se opun unei propuneri de retragere a cetăţeniei norvegiene deţinute de combatanţi străini, fără o audiere în instanţă. 

Referirea la Partidul Laburist (Partidul Muncitoresc Norvegian – DNA, denumirea originală n.r.) a stârnit controverse în lumina atacului comis de extremistul de dreapta norvegian Anders Behring Breivik în anul 2011 asupra unei tabere de tineret a acestui partid, atac soldat cu 69 de morţi. 

Listhaug şi-a cerut scuze joi în faţa parlamentului şi a eliminat postarea, dar criticii se întreabă dacă decizia retragerii postării este sinceră. 

Parlamentul a criticat postarea în aceeaşi zi, dar criza nu s-a încheiat, întrucât micul Partid Roşu de stânga a cerut depunerea unei moţiuni de cenzură. Alte partide de opoziţie, inclusiv laburiştii, au susţinut măsura. 

Prim-ministrul Erna Solberg (Partidul Conservator) a refuzat luni să comenteze, însă a amintit că guvernul şi-a cerut scuze săptămâna trecută, potrivit agenţiei de presă norvegiene NTB. 

Constituţia norvegiană nu cuprinde o prevedere pentru dizolvarea legislativului de 169 de locuri între alegeri, astfel că în eventualitatea trecerii moţiunii partidele ar trebui să găsească o nouă combinaţie pentru a forma un guvern. Alegeri la termen nu sunt programate până în 2021.

AGERPRES