Mii de angajatori sunt chemaţi zilnic la bară. 85% din procese sunt câştigate de angajaţi, însă mulţi se gândesc să apeleze la instanţele internaţionale. Din perspectiva câştigurilor, dreptul comunitar are practici mai bune şi mai eficiente. Tribunalul Bucureşti este campionul litigiilor de muncă. Zilnic sunt pe rol o sută de procese. Deşi s-au creat complete de judecată specializate pe dreptul muncii, încă din vara anului 2000, tribunalele din întreaga ţară nu mai
Mii de angajatori sunt chemaţi zilnic la bară. 85% din procese sunt câştigate de angajaţi, însă mulţi se gândesc să apeleze la instanţele internaţionale. Din perspectiva câştigurilor, dreptul comunitar are practici mai bune şi mai eficiente.
Tribunalul Bucureşti este campionul litigiilor de muncă. Zilnic sunt pe rol o sută de procese. Deşi s-au creat complete de judecată specializate pe dreptul muncii, încă din vara anului 2000, tribunalele din întreaga ţară nu mai fac faţă solicitărilor. „Scopul creării acestor instanţe este de a judeca în regim de urgenţă, explică Mihai Marian, avocat colaborator senior la Boştină & Associates. Legea prevede termene de judecată scurte, de maximum 15 zile. În multe cazuri, această normă este înfrântă, din cauza numărului excesiv de litigii cu care completele de judecată sunt asaltate.“
Un litigiu de muncă depăşeşte uneori 18 luni, iar deciziile sunt, adeseori, diferite de la o instanţă la alta. „Sunt soluţii care se bat cap în cap. În privinţa litigiilor generate în baza contractelor colective de muncă sunt aspecte extrem de interpretabile, declară Cornel Dobranişte, judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Nu avem o practică unitară.“ Dan Dascălu, avocat la D&B David şi Baias, consideră că de vină este legislaţia neclară din domeniul muncii. „Nu cred că există acum mai multe abuzuri, ci mai mult loc pentru interpretări. Dacă reglementările ar fi destul de clare, nu s-ar mai ajunge în instanţă sau nu s-ar mai pierde atâta timp pentru soluţionare. Lucrurile neclare duc la abuzuri procedurale, la posibilităţi de amânare a cauzei.“
Cornel Dobranişte este de părere că „românii au început să se deştepte şi revendică drepturi care în Uniunea Europeană sunt aplicate fără discuţii.“ Cu acelaşi argument vine şi Sabin Rusu, jurist şi secretar general al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România. „Numărul conflictelor de muncă au început să crească pentru că oamenii au început să aibă mai mult curaj şi mai multă încredere în justiţie.“ Majoritatea proceselor sunt câştigate de angajaţi. Juristul de la CSDR aproximează că proporţia ar fi de 85% în favoarea angajaţilor. Sindicatele au un cuvânt greu de spus în litigii, chiar dacă nu intervin direct. Faptul că se află în spatele angajaţilor, cu jurişti foarte bine pregătiţi, insuflă curaj. „Numai de la Metrorex au fost înregistrate 4.000 de dosare pentru drepturile salariale cuvenite, în 2005. Vă daţi seama că tot atâtea vor veni şi pentru 2006“, confirmă Dobranişte. Dacă s-ar crea o procedură prealabilă de mediere, probabil că foarte multe probleme s-ar soluţiona direct între angajat şi angajator.
Din cele peste 46.000 de litigii de muncă înregistrate anul trecut, foarte multe au avut mize mici. În general, reclamanţii cheamă în instanţă companiile la care au lucrat pentru neplata unor drepturi salariale sau pentru nelegalitatea disponibilizărilor colective sau individuale. Pondere mare au început să aibă funcţionarii publici. Când se schimbă sistemul de guvernare, apar litigiile… politice de muncă. „Se caută o justificare legală pentru a-i înlătura pe foştii directori sau funcţionari din instituţiile centrale. De multe ori, motivul invocat de cei veniţi la putere nu are nicio legătură cu realitatea“, explică judecătorul Dobranişte. Tribunalele sunt asaltate acum şi de profesori, poliţişti şi militari. Schimbarea reglementărilor din aceste domenii de activitate a generat nemulţumiri greu de soluţionat în cadrul unui sistem legislativ stufos şi neclar. La fel de surprinzător este şi numărul mare al litigiilor din domeniul industriei producătoare.
„Majoritatea angajatorilor încalcă prevederile legislaţiei muncii, cu atât mai mult acolo unde nu sunt sindicate“, precizează Sabin Rusu. Părerile sunt împărţite. „Implicarea sindicatelor în soluţionarea litigiilor de muncă poate fi caracterizată, de cele mai multe ori, ca fiind o piedică în soluţionarea disputelor, pentru simplul motiv că aceste entităţi privesc problematica exclusiv din perspectiva angajatului“, este de părere avocatul de la Boştină & Associates.
Procese multe cu mize mărunte
Despăgubirile pentru care se luptă angajaţii în instanţă sunt mici. Judecătorul Dobranişte spune că nu a întâlnit decât un singur caz în care un director de bancă a câştigat o sumă importantă, după ce a demonstrat că forma de concediere a fost ilegală. A obţinut drepturile salariale cuvenite (câteva miliarde de lei) şi despăgubiri în valoare de zece miliarde de lei. Avocatul de la D&B David şi Baias consideră că problema daunelor morale este controversată la nivelul întregii legislaţii din România. „Daunele morale se acordă în situaţii extreme şi în cuantumuri care nu sunt mari. După intrarea în vigoare a noului cod al muncii, problema daunelor ridică şi mai multe semne de întrebare.“ Din punctul de vedere al practicii judecătoreşti în domeniul muncii, lucrurile sunt mai clare: nu se acordă daune.
Intrarea României în UE va schimba mult practicile judecătoreşti. Reclamanţii vor face, cu siguranţă, apel la reglementările europene şi justiţia va trebui să ţină cont de soluţiile date de instanţele comunitare. Judecătorul Dobranişte are ştiinţă deja despre mai multe plângeri admise la CEDO. „Curând vom avea litigii la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxemburg. Dacă una din părţi invocă deciziile Curţii, noi vom fi obligaţi să le respectăm.“ Avocaţii români nu invocă încă aceste decizii pentru că nu cunosc practicile internaţionale. Intrarea noastră în UE va duce la unificarea practicilor mult mai repede decât ne aşteptăm. Specialiştii prevăd schimbări spectaculoase în domeniul litigiilor de muncă.
Veriga slabă câştigă
«Cele mai multe procese sunt câştigate de angajaţi. Deoarece aceştia sunt partea mai „slabă“ în raportul litigios, instanţa îi priveşte cu mai multă „simpatie“. De obicei, instanţa tinde să-i protejeze pe cei mai vulnerabili într-un litigiu.»
Dan Dascălu, avocat, partener D&B David şi Baias
Drepturi europene în muncă
«Instanţele judiciare din România vor trebui să ţină cont de prevederile legislaţiei comunitare. Multe hotărâri judecătoreşti au deja ca motivaţie convenţiile internaţionale.»
Cornel Dobranişte, judecător la Curtea de Apel Bucureşti
Opinia expertului
Mihai Marian, avocat colaborator senior, BoŞtinĂ & Associates
Creşterea numărului de litigii de muncă poate fi pusă pe seama unor cauze ale căror efecte sunt vizibile, iată, la circa doi – trei ani de la data producerii lor. În esenţă, cauzele generatoare ale acestor efecte dăunătoare, atât pentru viaţa companiilor, cât si pentru cea a angajaţilor acestora, sunt mai multe:
• Finalizarea/cristalizarea procesului de transfer al proprietăţii de stat către entităţi private şi reaşezarea pe un drum firesc (cel al economiei de piaţă) – a interesului referitor la noua proprietate. Cu alte cuvinte, transferul proprietăţii a scos la iveală mentalitatea capitalismului („a face“ bani), total opusă celei cu care societatea românească a fost obişnuită atâţia ani („a sta“ pentru bani), iar efectul direct a fost acela al unei încercări disperate şi inutile din partea angajaţilor de a se opune unui asemenea demers (a se vedea acţiunile contraofensive de genul grevelor, blocarea drumurilor etc.);
• Corelarea insuficientă a cadrului legislativ aplicabil raporturilor de muncă cu realitatea în care activează atât angajatul, cât şi angajatorul. Spre exemplu, procedura constatării lipsei gradului de pericol al unui loc de muncă este anevoioasă şi implică interacţiunea cu un sistem instituţional depăşit ca număr şi calitate – Inspectoratul Teritorial de Muncă;
• Aplicarea neunitară şi nesatisfăcătoare a prevederilor legale, mai ales în cazul conflictelor de interese;
• Influenţa sindicatelor asupra propriilor membri, justă în unele cazuri, însă, în altele, demonstrează consolidarea intereselor de grup aparţinând conducerii sindicatelor în jurul unor principii improprii relaţiei angajat-angajator.
O creştere semnificativă a numărului litigiilor de muncă nu este însă alarmantă, fiind, în opinia noastră, un rezultat firesc al aplicării principiului unei economii libere, în care atât angajatul, cât şi angajatorul urmăresc să deţină o poziţie favorabilă în cadrul raportului juridic ce le guvernează relaţia.
Soluţionarea în justiţie a reclamaţiilor din domeniul raporturilor de muncă nu închid definitiv şi irevocabil substanţa aspectelor deduse judecăţii. Spre exemplu, dacă un angajator va fi obligat la reintegrarea angajatului demis pentru abateri disciplinare, el va căuta motive pentru îndepărtarea pe viitor a acestuia, chiar şi după executarea întocmai a hotărârii judecătoreşti. Din acest punct de vedere, apreciem că nu putem vorbi de o soluţionare eficientă a acestor litigii, motiv pentru care, spre exemplu, de lege ferenda, poate ar fi utilă judecata în echitate, care ar permite, definitiv, închiderea unor probleme de acest gen.
