Dacă până anul trecut trei organizații profesionale își făceau inutil concurență, prin înscrierea acelorași unități de cazare în programe diferite, anul acesta Federația Patronatelor din Turismul Românesc ( FPTR) , Asociația LITORAL – DELTA DUNĂRII, și Patronatul ANAT au semnat unui protocol de colaborare pentru la unificarea programelor “O săptămână la mare” și “Litoralul pentru toți”. Astfel, se vor utiliza aceleași tarife și comisioane.
Cele trei asociații au lansat împreună, pe 18 august , programul “Litoralul pentru toți”, hotelurile înscrise în program urmând să practice urmatoarele tarife:
Hotel 5 * cu mic dejun : 549 lei
Hotel 4* cu mic dejun : 439 lei
Hotel 3* cu mic dejun: 379 lei
Hotel 3* fara mic dejun: 249 lei
Hotel 2* cu mic dejun: 279 lei
Hotel 2* fara mic dejun: 209 lei
Hotel 1* fara mic dejun: 179 lei
Biletele au fost puse în vânzare în agențiile de turism începând din 19 august 2011 si, până în prezent, s-au înscris în program 40 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție un număr de aproximativ 6.500 de locuri pe serie (aproximativ 40.000 de turiști în șase serii ale programului).
De asemenea, turiștii care achiziționează un sejur prin acest program beneficiază și de un voucher de atracții Litoral, oferit de Consiliul Județean Constanța. Voucherul asigură intrare gratuită la una dintre următoarele obiective turistice:
• Muzeul de istorie și arheologie Constanța
• Muzeul de artă populară Constanța
• Acvariul Constanța.
„Litoralul pentru toti”, de la 179 de lei, plus, gratuit, vouncher de atractii
22 august 2011, 13:25
Ultima modificare în 22 august 2011, 16:25
De la 1 septembrie și până la jumătatea lunii octombrie puteți petrece un concediu la mare, la preț redus, prin intermediul programului ”Litoralul pentru toți”.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Micii patroni riscă amenzi de mii de lei pentru nedepunerea declarației 112
- Evaziunea fiscală, marele dușman al bugetului
- Irakul a acceptat ca trupele americane să rămână şi după 2011
- Viktor Ianukovici dă asigurări că Ucraina va adera la UE „în circa zece ani”
- Elena Udrea: „Proiectul Roşia Montană s-ar putea dezvolta”
- Tăriceanu divorțează
- Muammar Gaddafi se pregăteşte să părăsească Libia
- Emil Boc: „Ponta şi Antonescu vor ajunge la muzeul de antichităţi, pentru că sunt iresponsabili”
- Popescu, Rompan: „Preţul pâinii este dictat de regulile pieţei”
- Casa Verde: 24.000 de dosare depuse, în valoare de 144 milioane de lei