Guvernul a anunțat că, în funcție de evoluția epidemiei, hotelurile ar putea să înceapă să cazeze turiști după data de 15 mai. Dar, indiferent dacă turiștii vor putea merge la mare după această dată, există mai multe strategii pentru păstrarea regulilor de distanţare socială în scopul evitării infectării cu noul coronavirus. Astfel, turiștii vor mânca în serii în hotelurile care nu dispun de spații suficient de largi, iar la o masă va sta o singură familie.
Pe plajă, șezlongurile vor fi depărtate și igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară. În spațiile de cazare camerele vor fi igienizate la schimbul de turiști, iar cameristele vor purta măști şi mănuşi. Înregistrarea la cazare se va face preponderent online, pentru a evita așteptatul la rând la recepție, unde se vor trasa linii de demarcare, după cum precizează Organizația Patronală Mamaia-Constanța.
Reprezentanții patronatului le recomandă tuturor turiștilor români ca, în primul rând, să rămână în țară vara aceasta și anul acesta, România fiind cea mai sigură destinație pentru ei, iar atunci când caută să cumpere un pachet turistic, să o facă prin vânzători avizați și să aleagă structuri de cazare clasificate, indiferent dacă acestea sunt mici, precum pensiunile, sau hoteluri mari.
Doar structurile clasificate pot asigura respectarea mijloacelor igienico-sanitare, acestea fiind și cele care sunt verificate de direcțiile de sănătate publică și sanitar-veterinară cel puțin o dată sau de câteva ori pe sezon, iar acest lucru va fi încă o garanție că măsurile de siguranță vor fi respectate.
„Nu vrem să expunem niciun angajat, nici pe noi, hotelierii, care lucrăm cot la cot cu ei și, mai ales, pe turiști, pentru că ne riscăm business-urile. Tot ceea ce avem e gajat la bancă, avem credite de dus și răspundem ca administratori în fața legii”, a declarat Anca Nedea, directorul executiv al Patronatului Mamaia-Constanța.