Gripa aviara, inundatiile, preturile mari si serviciile proaste, venite pe fondul unor oferte ieftine pentru destinatiile externe concurente, au adus litoralul romanesc in cea mai neagra situatie de dupa 1990. Cum s-a ajuns aici?


In martie, cand nici nu se uscase bine cerneala pe ultimul raport al Organizatiei Mondiale a Turismului, unde industria romaneasca a ospitalitatii agoniza pe locul 162 in lume in ceea ce priveste contributia sa la produsul intern brut (PIB), Ovidiu Marian, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, deborda de optimism. “Ponderea turismului in PIB va creste in acest an la circa 4-5%, fata de 2% anul trecut”, declara el. Pe ce se bazau “rozele” perspective, intr-o tara in care, doar cu cateva luni in urma ploile mutau casele mai la vale? Intr-o primavara in care pe televizoarele strainatatii, peste imaginea Romaniei se asternea sumbru gripa aviara, si nu oriunde, ci chiar la tarmul marii!

Ca sa prezici o dublare a ponderii turismului in PIB, ar fi trebuit sa-ti imaginezi ca hoarde de straini inarmati cu aparate foto vor face cozi la granita, cand in Capitala, la inceputul anului, un maidanez musca si el din imaginea Romaniei, omorand in plina zi, la doi pasi de sediul Guvernului, un japonez. Cu un buget minuscul, de nici cinci milioane de euro, cu care nu poti cumpara nici macar un hotel cu cateva zeci de camere, daramite sa repari imaginea ponosita a unei tari intregi, doar un roman ar fi crezut ca se pot face minuni. Ramas doar un nume in coada unui minister care pretinde ca stie sa faca si transporturi, si constructii, turismul romanesc se taraste catre faliment. Niciodata in istoria de dupa 1990, si probabil ca nici in anii dinainte, litoralul romanesc n-a fost atat de gol ca in aceasta vara. La mijlocul lunii iunie, hotelurile din statiunile de la malul marii erau ocupate intr-un procentaj de sub 20%, cu exceptia celor din Mamaia. Dar si aici, jumatate din camere erau goale. “Litoralul romanesc este bine, sanatos, e relaxat, nu e deloc stresat, fiind gol. Romantismul este tulburat doar de latratul cainilor care bantuie prin statiunile goale”, spune Ciprian Popescu, seful Danubius Romania. Fost profesor de matematica, Ciprian Popescu, obisnuit in ultimii ani cu adunarile si inmultirile de turisti, a inceput sa reinvete sa faca scaderi si impartiri. Daca anul trecut Danubius a adus pe litoral peste 20.000 de scandinavi si nemti, numarul acestora va ajunge anul asta la 4.000, in cea mai optimista varianta. “Daca anul trecut au venit pe litoral circa 100.000 de turisti straini, cred ca anul acesta nu vor veni mai mult de 25.000”, explica Popescu, care estimeaza la circa 50 de milioane de euro pierderile pe care le vor suferi statiunile doar din lipsa celor 75.000 de turisti straini.

Iar romanii au trecut de mult de faza patriotismului si isi fac vacantele in afara tarii. “Avem o scadere de 25% a numarului de turisti romani pe litoralul romanesc si o crestere de 700% a numarului celor care merg pe litoralul din Bulgaria”, spune Lucia Morariu, presedintele Eximtur, unul dintre cei mai importanti jucatori interni. Dar de ce-ar mai merge turistii la Marea Neagra, unde doar cazarea pe o saptamana te costa, la un hotel de trei stele, intre 170 si 250 de euro de persoana, cand cu acesti bani poti plati avionul, cazarea si doua mese pe zi intr-un hotel asemanator din Grecia, Bulgaria, Turcia sau Tunisia? “Anul acesta este un pic mai bine decat va fi anul viitor”, este singura “veste buna” pe care o poate da seful de la Danubius.

si atunci, in aceste conditii, de unde atata incredere a autoritatilor din turism in viitorul acestei industrii? Ca pe un pacient, pe cel foarte optimist n-ar trebui sa-l contrazicem prea brusc; este posibil ca anul acesta sa se dubleze ponderea turismului in PIB, dar cu o singura conditie. Sa se injumatateasca PIB-ul…

Radiografia sezonului pe litoral

In perioada 1 mai – 31 iunie, marii touroperatori specializati in pachete turistice pentru litoral au inregistrat scaderi cuprinse intre 25 si 10%. Principalele motive sunt panica generata de mediatizarea gripei aviare, inundatiile si scandalul concesionarii plajelor.

Ca grade de ocupare, in ultima saptamana din iunie, Mamaia avea 70%, Eforie Nord si Jupiter – 60%, iar restul statiunilor, intre 30 si 50%. In general, scaderea este mai mare de 15-20% fata de anul trecut.

Statiunea Neptun inregistreaza o scadere constanta a cererii in ultimii ani. Turistii romani sunt din ce in ce mai sensibili la raportul calitate-pret.

La ora actuala, pe litoralul romanesc exista un singur hotel cu servicii all-inclusive (Tismana, din Jupiter) si doua hoteluri de lant international, ambele in Mamaia – Best Western Savoy si RIU Fantasy Beach.