Liturghia de la miezul nopţii de Crăciun atrage în mod tradiţional mulţimi mari, ceea ce nu ar fi un lucru responsabil în timpul stării actuale de lockdown, a anunţat Conferinţa episcopală olandeză într-un comunicat.
Liturghiile vor fi oficiate fără public şi difuzate la televizor şi online.
Slujbele din alte zile din perioada Crăciunului vor putea avea loc cu participarea a maximum 30 de persoane, care vor trebui să poarte măşti în biserică şi nu vor avea voie să cânte, conform comunicatului.
Olanda, măsuri după modelul Germaniei
Premierul Mark Rutte a anunţat luni seară că o perioadă de carantină de cinci săptămâni va intra în vigoare săptămâna aceasta în Olanda în încercarea de a limita extinderea pandemiei de COVID-19, cea mai severă măsură adoptată până acum, informează AFP şi EFE.
Presa olandeze informează că premierul olandez a organizat luni întâlnire de urgență pentru a discuta creșterea rapidă a numărului infecțiilor cu coronavirus, la care a invitat șefii tuturor partidelor politice din Parlament.
„Olanda se va închide timp de cinci săptămâni”, a declarat Rutte într-o intervenţie televizată de la sediul guvernului din Haga, în faţă căruia erau adunaţi protestatari.
„Nu avem de-a face cu o simplă gripă aşa cum cred oamenii din spatele nostru”, a comentat prim-ministrul olandez situaţia, referindu-se la protestatari.
Cetăţenilor olandezi li se recomandă să rămână acasă şi să primească maximum două persoane pe zi, a spus premierul, adăugând că aceste măsuri vor dura până pe 19 ianuarie.
Acest anunţ a fost făcut deoarece numărul contaminărilor a înregistrat o creştere bruscă şi bilanţul deceselor a depăşit 10.000.
În ciuda restricțiilor, olandezii s-au aglomerat și ei în centrele comerciale, țara înregistrând o creștere a numărului celor infectați după Sfântul Nicolae.
De la începutul pandemiei Olanda a înregistrat peste 600.000 de cazuri și 10.000 de decese.