LIVE SCORE
FINAL DE MECI
Minutul 90+3. Emre Can face 5-1 pentru Germania, după un şut din afara careului.
Minutul 87. Scoţia îşi trece şi ea numele pe tabelă, graţie unui autogol al lui Antonio Rudiger. Este 4-1.
Minutul 76. Germania înscrie iar, dar golul este anulat pentru ofsaid. Scorul rămâne 4-0.
Minutul 68. Niclas Füllkrug face 4-0 după un şut superb direct la vinclu.
Minutul 45+1. Havertz înscrie din penalty. Este 3-0 pentru Germania. Fundaşul scoţian Ryan Porteous a văzut cartonaşul roşu pentru fault în careu şi îşi lasă echipa cu un om în minus.
Minutul 19. Jamal Musiala face 2-0 pentru Germania.
Minutul 10. Germania deschide scorul prin Florian Wirtz, care șutează din afara careului.
A început partida Germania – Scoția!
🇩🇪 or 🏴?!@bookingcom | #EUROlineups pic.twitter.com/0UggjhlJag
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 14, 2024
Here we go! 🙌
Germany vs Scotland: Tap below for live updates! 📱#EURO2024 | #GERSCO
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 14, 2024
EURO 2024. Primul meci este Germania – Scoția
EURO 2024 reunește 24 de echipe împărțite în șase grupe a câte patru formații. Printre echipele participante se numără și România, care va juca în Grupa E alături de Belgia, Ucraina și Slovacia.
România va debuta pe 17 iunie împotriva Ucrainei, la Munchen, urmând să întâlnească selecționata Belgiei pe 22 iunie la Koln și Slovaciei pe 26 iunie la Frankfurt.
Selecționerul echipei de fotbal a Germaniei, Julian Nagelsmann, consideră că Scoția este o echipă periculoasă, datorită mentalității lor combative și a jucătorilor agili.
„Scoția nu este o echipă plină de vedete mondiale, dar asta îi face periculoși, pentru că sunt jucători foarte agili, care dau totul, cu mentalitate scoțiană clasică”, a declarat Nagelsmann în cadrul conferinței de presă de joi.
De cealaltă parte, selecționerul naționalei de fotbal a Scoției, Steve Clarke, a afirmat că echipa sa nu se teme de nimeni înaintea meciului cu Germania, echipa gazdă. În conferința de presă de dinaintea meciului, Clarke a subliniat starea de spirit a echipei sale cu sloganul „respectăm pe toată lumea, nu ne temem de nimeni.”
„Avem mult respect pentru ţara gazdă şi ştim că este o echipă bună. Știm că este un meci important, dar este primul dintr-o grupă de patru echipe. Știm ce trebuie să facem pentru a ne califica”, a adăugat el.
Germania conduce în clasamentul întâlnirilor directe, având 8 victorii. Scoţienii s-au impus de 4 ori, iar alte 5 meciuri au avut un rezultat de egalitate.
În România, partida va putea fi urmărită pe ProTV, începând cu ora 22:00.
Lotul Germaniei la EURO 2024
Selecționer: Julian Nagelsmann
Portari: Oliver Baumann (Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Marc-André ter Stegen (Barcelona)
Fundași: Waldemar Anton (Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstädt (Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rüdiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
Mijlocaşi: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Führich (Stuttgart), Pascal Gross (Brighton), Ilkay Gündogan (Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Emre Can (Borussia Dortmund), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
Atacanţi: Maximilian Beier (Hoffenheim), Niclas Füllkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Müller (Bayern Munchen), Leroy Sané (Bayern Munchen), Deniz Undav (Stuttgart)
Lotul Scoției la EURO 2024
Selecționer: Steve Clarke
Portari: Zander Clark (Heart of Midlothian FC), Angus Gunn (Norwich City), Liam Kelly (Motherwell FC)
Fundași: Liam Cooper (Leeds United), Grant Hanley (Norwich City), Jack Hendry (Al-Ettifaq FC), Ross McCrorie (Bristol City), Scott McKenna (FC Copenhaga), Ryan Porteous (FC Watford), Anthony Ralston (Celtic Football Club), Andrew Robertson (Liverpool), Greg Taylor (Celtic Football Club), Kieran Tierney (Real Sociedad)
Mijlocași: Stuart Armstrong (Southampton FC), Ryan Christie (Bournemouth), Billy Gilmour (Brighton), Ryan Jack (Rangers FC), John McGinn (Aston Villa), Callum McGregor (Celtic FC), Kenny McLean (Norwich City), Scott McTominay (Manchester United)
Atacanți: Ché Adams (Southampton), Tommy Conway (Bristol City), Lewis Morgan (New York Red Bulls), James Forrest (Celtic Football Club), Lawrence Shankland (Heart of Midlothian FC)