Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, joi, decretul privind numirea şefei ÎCCJ, Livia Stanciu, în funcţia de judecător la CCR pentru un mandat de 9 ani, începând cu 13 iulie. 

Livia Doina Stanciu s-a născut la 25 octombrie 1956. 

A urmat Facultatea de Drept, Secţia Juridică, a Universităţii Bucureşti (1976-1980). A făcut cursuri post-universitare de drept penal la Universitatea Bucureşti (1983-1984); expert comunitar al Uniunii Europene – Institutul Naţional al Magistraturii Bucureşti în colaborare cu Comitetul Helsinki, Şcoala de Magistratură din Zutphen, Olanda (2000-2001), cursuri de instruire în ''Management al Instanţelor'' Oradea – Programul de cooperare cu Departamentul Federal de Justiţie şi Poliţie al Confederaţiei Elveţiene (2001). 

Lector universitar la Universitatea ''Dunărea de Jos" din Galaţi, catedra de Drept Public (1998-2005) şi lector universitar la Universitatea ''Danubius", tot din Galaţi, catedra de Drept Penal (2000-2005). 

A fost doctorand, între 2000-2008, al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. Este doctor în Drept, cu teza ''Exegeza Legii Penale''. 

Anterior carierei de judecător, Livia Doina Stanciu a fost procuror, lucrând la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi (1980-1994), judecător la Secţia penală a Tribunalului Galaţi (1994-2002), în ultimul an fiind preşedinte delegat al Tribunalului, iar timp de doi ani preşedinte al Secţiei penale a instanţei gălăţene (1996-1998). A fost judecător la Secţia penală a Curţii de Apel Galaţi (1998-2001; 2002-2004), preşedinte cu delegaţie Tribunalul Galaţi (2001-2002). 

Judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2004 până în 2010. A ocupat funcţia de preşedinte delegat al secţiei (2007-2008). 

Livia Stanciu a fost, între 2005-2010, reprezentant al instanţei supreme în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, cu care a colaborat ca formator şi în 2005. 

Este autorul a peste 45 de lucrări ştiinţifice publicate de-a lungul anilor în reviste de drept româneşti şi internaţionale. De asemenea, este membru al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal (1999 – prezent). 

Livia Doina Stanciu a fost numită în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 septembrie 2010 pentru un mandat de trei ani. Potrivit prevederilor legale, preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, dintre judecătorii ICCJ care au avut activitate la această instanţă cel puţin doi ani. 

În august 2013, şi-a depus candidatura la Consiliul Superior al Magistraturii pentru un nou mandat în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La 9 septembrie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis înaintarea către preşedintele României a propunerii de reînvestire a Liviei Stanciu la şefia ÎCCJ. Ea şi-a prezentat atunci proiectul de management în faţa membrilor CSM şi a răspuns la întrebările acestora timp de aproximativ cinci ore, fiind singurul candidat înscris pentru şefia instanţei supreme. 

Preşedintele Traian Băsescu a semnat la 13 septembrie 2013 decretul privind reînvestirea Liviei Stanciu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe o perioadă de trei ani. 

AGERPRES