Sunt în economie companii mici și medii și companii mari. Cele mari reprezintă un factor multiplicator. De exemplu, Automobile Dacia are 1.000 de furnizori români și încă 500 în afara țării, Liviu Bocșaru Director financiar Renault Romania.
Dintre cei din România, 70% sunt cu capital autohton și la ei lucrează circa 150.000 de muncitori. Compania face achiziții de peste două miliarde de euro de la furnizori. Trebuie știut că o investiție precum cea de la Mioveni generează investiții similare la furnizori, iar aceștia au beneficii odată cu Dacia. Sunt mulți componentiști români care acompaniază acum compania la export. ELBA, UAMT, Metaplast, Subansamble Auto sunt doar câteva companii românești care au accesat piețe externe datorită Dacia. Acesta este un aspect pe care mulți nu îl iau în calcul.