Liviu Dragnea, liderul PSD, a spus că în perioada următoare vor fi aduse modificări în privinţa legislaţiei pentru zilieri, pentru a încuraja forţa de muncă.
„Sâmbăta aceasta am petrecut-o alături de oierii din Poiana Sibiului. (…) M-am bucurat enorm să văd că tinerii îşi doresc să preia de la părinţi această muncă cu toate sacrificiile pe care le implică. Şi în ciuda tuturor greutăţilor sunt determinaţi să meargă înainte. Alături de Petre Daea, le-am ascultat problemele şi am pus pe hârtie un program pe termen scurt şi mediu în aşa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată. Am făcut o serie de paşi importanţi cu programul pentru lână, cu înfiinţarea Casei de Comerţ şi subvenţiile acordate. A venit însă momentul să trecem la nivelul următor. Aşa că ne-am propus ca în perioada următoare să mai aducem modificări în privinţa legislaţiei pentru zilieri, pentru a încuraja forţa de muncă, să acordăm o subvenţie pentru mieluţe pentru creşterea efectivelor şi acordarea unei subvenţii de 2 lei pe kilogramul de lână, dar şi înfiinţarea mai multor spălătorii de lână”, a scris Dragnea pe Facebook.
El a susţinut că prin Casa Română de Comerţ se vor dezvolta centre de preluare, de prelucrare, centre de îngrăşare, magazine, flotă de vase pentru transport extern de animale.
„Toate aceste măsuri şi multe altele vor ajuta, alături de programele pentru legumicultură, să dezvoltăm şi mai mult România”, a adăugat liderul social-democrat.