Liviu Dragnea îl face praf pe Klaus Iohannis! Fostul lider PSD dă cărțile pe față: O minciună cu care am fost hrăniți

Liviu Dragnea a fost noul invitat din emisiunea ”Culisele Statului Paralel”, acolo unde a vorbit despre președintele Klaus Iohannis și despre intrarea României în Spațiul Schengen.

Fostul lider al Partidului Social Democrat spune că intrarea României în Spațiul Schengen este, de fapt, o minciună, care a fost spusă oamenilor de câțiva ani.

”Pentru mine, temerea principală generată de comportamentul lui Iohannis și această construcție de dictatură militaro-securistică nu o reprezintă faptul că nu am intrat în Schengen.

Intrarea în Schengen a ajuns de mult o asemenea poveste, o minciună cu care am fost hrăniți atâția ani de zile, încât nu asta mă sperie cel mai mult, nici riscul de a pierde fonduri europene, pentru că nu le pierzi.

Nu cred că mai pot cei de la Bruxelles să încalce tratatul Uniunii în asemenea hal. Ceea ce mă sperie foarte mult este ceea ce se poate construi în această țară”, spune Liviu Dragnea.

Oamenii nu realizează că le este îngrădită libertatea

Fostul lider social-democrat mai spune că o bună parte din românii nu sunt conștienți de faptul că libertatea lor este îngrădită pe zi ce trece, dar că vor realiza acest lucru atunci când va fi prea târziu.

”Din păcate, cea mai mare parte a românilor nu realizează. Ne supărăm puțin, intrăm pe TikTok și ne înveselim. Și mai trece o zi. Dar cu fiecare zi care trece, zidurile în jurul nostru ne îngrădesc din ce în ce mai mult libertatea, până când o să fie prea târziu și va deveni un proces ireversibil, pentru că măcar asta sper să fi înțeles lumea.

Pe nicio țară, pe niciun străin nu îl doare burta de noi. Sper că au înțeles cel puțin în pandemie că nu îi interesează. Fiecare este interesat de țara lui, cu o singură excepție – România”, a mai declarat Dragnea, invitat la Realitatea Plus.

Guvernanții nu sunt interesați de binele României

În cadrul emisiunii, Liviu Dragnea a mai spus că actuala conducere a țării nu este interesată de binele acesteia, ci de păstrarea legăturilor cu cei de la Bruxelles și din Statele Unite.

”Ăștia care conduc nu sunt interesați de binele României, ei sunt interesați ca ei să își păstreze legătura, servilismul, obediența față de cei de la Bruxelles și cei din SUA.

Mă interesează să văd dacă în timp util, într-un an de zile, în România se va face o masă critică, care să fie conștientă că suntem la ultima ferestruică de oportunitate pentru a nu ne pierde complet libertatea.

Dacă nu se va înțelege înseamnă că ăsta e destinul hotărât de Dumnezeu și nu avem ce să facem”, a precizat Liviu Dragnea.