Liviu Dragnea a explodat din cauza protestului #șîeu. Ce propunere spectaculoasă a făcut liderul PSD

Chiar dacă reprezentanții Guvernului, dar și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu susțin protestul #sîeu, președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că este total împotrivă și consideră că este un demers electoral ieftin. De asemenea, Dragnea a transmis că dorește ca CNAIR să poată lucra în regie proprie la construcția de autostrăzi pentru că doar în acest fel se va construi.

”Este un demers electoral ieftin. O spun cu toată tăria și poate să mă critice oricine. România nu poate fi modernizată cu astfel de gesturi. Noi construim România, noi construim autostrăzi, facem proiecte, nu campanii.

Eu unul m-am săturat să se spună că nu s-a făcut nimic. Eu le cer și insist ca miniștrii să meargă acolo unde se fac lucruri. Îi rog pe viceprmierul Suciu, pe ministrul Transporturilor să meargă acolo unde se construiesc proiecte (…) românii trebuie să fie ajutați să vadă adevărul”, a declarat Liviu Dragnea.

”Eu i-am sugerat ministrului Transporturilor, doamnei prim-ministru și au fost de acord. Sunt foarte multe companii în România care câștigă proiecte, iar apoi vin cu tot felul de pretenții, tot felul de hârtii și ei nu lucrează. Ei ajung cumva la concluzia că statul român este de vină că statul nu lucrează.

Eu am cerut ca CNAIR să poată să lucrez în antrepriză proprie, doar așa vom avea autostrăzi în timpul vieții noastre. Bani sunt, dorință este, voință politică este și trebuie să facem tot ceea ce trebuie pentru a avea autostrăzi”, a mai declarat Liviu Dragnea.