Avocata lui Liviu Dragnea a spus, luni, după ce a plecat de la locuința liderului PSD, că iubita lui, Irina, nu este cu el în aceste momente. Mai mult de atât, se pare că aceasta ar fi departe.
„Irina nu e cu Dragnea. E departe”, a afirmat Flavia Teodosiu, conform Realitatea Tv.
Ce a transmis Irina Tănase
Irina Tănase a fost în repetate rânduri contactată telefonic pentru a oferi o reacție, însă aceasta cu greu a răspuns la telefon. Conform unor surse citate de Huff, Irina Tănase a luat legătura cu o singură publicație, pentru care ar fi declarat: „Nu doresc să comentez. Este un moment greu pentru noi”.
Avocata lui Liviu Dragnea a mers la locuința liderului PSD imediat după ce Înalta Curte a anunțat decizia de menținere a pedepsei din prima instanță, de trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Liviu Dragnea a fost condamnat, luni, definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare în dosarul DGASPC.
Vineri, Olguţa Vasilescu spunea că Dragnea ar putea anunța că se însoară.
„Poate sa fie orice fel de anunt, inclusiv ca se insoara. Nu negati aceasta ipoteza? Poate sa fie orice fel de anunt”, a spus Lia Olguța Vasilescu.