Liviu Dragnea a surprins pe toată lumea! Vrea neapărat să muncească. Decizia luată în închisoare

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea ia măsuri după ce penitenciarul Rahova îi interzice în continuare să muncească. Acesta a obținut deja o decizie definitivă din partea magistraților pentru a-și relua lucrul în penitenciar. Ce a decis fostul lider PSD.

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, apelează la un executor judecătoresc pentru a fi trimis din nou la muncă în Penitenciar. Se pare că, deși i-a fost ridicată interdicția de lucra în închisoare, conducerea penitenciarului Rahova nu îi permite acest lucru, transmite Antena 3.

Liviu Dragnea pierduse dreptul la muncă după ce a acordat un interviu pentru Realitatea TV. Interviul nu fusese aprobat de conducerea penitenciarului. Dragnea a precizat că nu se aștepta la o sancțiune din cauza interviului.

Magistrații i-au ridicat restricția de muncă

Judecătoria Sectorului 5 a admis în data de 15 ianuarie plângerea depusă de Liviu Dragnea în ceea ce privește dreptul de muncă în penitenciar. Penitenciarul Rahova, acolo unde este încarcerat Dragnea, este astfel obligat să îi permită fostului lider PSD să muncească, după cum transmite instanța. Decizia este definitivă în acest caz.

„În temeiul art. 56 Legea nr. 254/2013, admite contestaţia formulată de petentul-condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva încheierii nr. 1158/2020 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova (dosar nr. 1327/2020), în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Bucureşti-Rahova). Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: obligă Penitenciarul Rahova de a lua măsurile legale pentru a i se permite petentului să presteze activități lucrative cu caracter gospodăresc în cadrul Penitenciarului Rahova. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 15.01.2021.”

Liviu Dragnea nu se aștepta

Liviu Dragnea a rămas fără dreptul de a munci după apariția într-un interviu oferit fostei sale consiliere, însă nu se aștepta că acest lucru va duce la pierderea dreptului de muncă.

„Nu m-am gândit că voi fi sancționat pentru că am avut o conversație online cu altă persoană, conversație care, în viziunea mea, nu a avut caracterul unui interviu acordat unui trust de presă. Declar faptul că după încheierea conversației online, interlocutoarea mea mi-a comunicat faptul că a înregistrat conversația și că urma să o pună pe Facebook”, declara fostul lider PSD.