El a declarat, vineri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că „aceste preţuri sunt mărite prin acceptarea includerii în preţ a unor pierderi nejustificate ale celor care distribuie energia”, cu acceptul reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). 

„Nu e în regulă ca în fiecare an preţul la energie şi gaze şi crească pur şi simplu din pixul celor de la ANRE, iar aceste majorări afectează şi populaţia şi agenţii economici", a afirmat Dragnea. 

Conform Agerpres, liderul social-democrat a subliniat că în România pierderile acceptate de ANRE se ridică la 17%, în condiţiile în care în Olanda sunt de 4%, în Germania de 5%, iar în Franţa de 8%. 

Dragnea consideră că înfiinţarea unei comisii de anchetă a activităţii ANRE "se dovedeşte încă o dată justificată".